Start la înscrieri pentru Bursa de Spectacole de la Sibiu

Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru cea de-a XXIII-a ediție a Bursei de Spectacole de la Sibiu, care va avea loc în perioada 17-22 iunie 2019, în cadrul FITS.

foto: Adi Bulboacă

Înscrierile rămân deschise până la data de 31 martie 2019, iar cei care se înregistrează până la data de 31 ianuarie 2019 beneficiază de o reducere la taxa de participare. Evenimentul, structură asociată Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, reprezintă o importantă rețea culturală, singura de gen din România, care se adresează tuturor profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului și care mijlocește legătura dintre festivaluri și artiști, companii independente și instituții de stat.

Informații complete despre perioadele de înregistrare, tipurile de pachete de participare și recomandările organizatorilor sunt disponibile pe site-ul oficial FITS, secțiunea Bursa de Spectacole. Ghidul Participantului oferă tuturor celor interesați de prezența la Bursa de Spectacole informații complete și recomandări cu privire la completarea corectă a formularului de înscriere, dar și la realizarea unui kit profesionist de prezentare a ofertei culturale. Cei interesați să stabilească noi conexiuni profesionale cu participanții naționali și internaționali sau să își prezinte activitatea în fața unui public de specialitate, se pot înregistra prin completarea formularul, în limba română sau engleză, disponibil pe site-ul oficial al festivalului.

Cele mai căutate evenimente din anii trecuți, precum „Festivaluri în dialog”, „Conferința Capitalelor Culturale Europene”, „Conversații culturale”, dar și sesiunile de „Speed networking” fac parte și în anul 2019 din programul Bursei de Spectacole.

Bursa de Spectacole de la Sibiu – eveniment unic în centrul și sud-estul Europei

Bursa de Spectacole de la Sibiu este o ocazie de întâlnire a profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului, producători, organizatori de evenimente, finanțatori și promotori ai creațiilor artistice de calitate și, nu în ultimul rând, un bun prilej de explorare a posibilităților de cooperare și realizare a turneelor internaționale. Prin activitățile organizate – prezentări, conferințe, ateliere, întâlniri, activități de socializare – se creează oportunități de a cunoaște artiști locali și internaționali, de a promova producțiile proprii și de a extinde lista de contacte.

foto: Adi Bulboacă

Bursa de Spectacole de la Sibiu a reușit în cei 22 de ani de existență să pună Sibiul și România pe harta celor mai importante burse de spectacole din lume, fiind unică în Centrul și Sud-Estul Europei. Valoarea culturală a Bursei este reflectată de colaborarea internațională și parteneriatele pe care le-a avut și le are cu cele mai importante burse sau rețele de artele spectacolului din lume, precum: CINARS (Canada), Tokyo Performing Arts Market (Japonia), Performing Arts Market Seoul (Coreea de Sud), Rideau (Canada), International Society for Performing Arts Hong Kong (Hong Kong), The Performing Arts Market in Singapore, Australian Performing Arts Market (Australia), Freiburg Bourse (Germania), Thun International Directory of Performing Arts Collections and Institutions (Elveția), Zurich Performing Arts (Elveția), La Red – asociația burselor din America Centrală și de Sud, Market for African Performing Arts Market (Abidjan, Coasta de Fildeș), Performing Arts Network of South Africa (Africa de Sud), Moscow International Performing Arts Market (Rusia), Western Alliance of Arts Administrators (WAAA, SUA), Northeast State Performing Arts Centre (SUA).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*