Statul vrea să trimită copiii la grădiniță și după-amiaza

Părinții care au optat pentru înscrierea copiilor în grădinițe cu program normal (8.00-13.00) ar putea constata, în curând, că trebuie să-i ducă pe micuți și după-amiaza.

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere un proiect de modificare a legislației în vigoare astfel încât să poată fi organizate și serii de după-amiaza, scrie digi24.ro.
Intenția de modificare pleacă, după cum explică Ministerul Sănătății, de la situațiile în care „numărul de cereri pentru încadrarea în grădinițe cu orar normal depășește capacitatea sistemului de învățământ preșcolar de a asigura locurile necesare în grădinițe cu orar normal în serii organizate dimineața”. Cu alte cuvinte, sunt prea puține locuri în grădinițele cu program 8.00-13.00 față de cerere. Iar soluția găsită de guvernanți constă în modificarea legislației astfel încât să poată fi organizate și serii de după-amiaza (fapt interzis, în prezent).
Prima condiție este aceea ca numărul de cereri depuse de părinți să depășească numărul de locuri. A doua este ca între seria de dimineață și cea de după-amiază să fie lăsată o pauză de cel puțin o oră „în vederea efectuării operațiunilor de aerisire și curățenie specifice”. În fine, condiția a treia, și poate cea mai importantă, este „să se asigure rotația celor două serii, cel puțin semestrial”.
Adică, unii părinți s-ar putea trezi în situația că, deși au optat pentru grădinița de dimineață, trebuie să-i ducă pe cei mici la grădiniță la ora 14.00, urmând să-i ia la ora 19.00.

copiigradinita

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*