Strada Turda se prelungește în contextul dezvoltării zonei industriale

Primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru execuția lucrărilor de prelungire a străzii Turda, situată în Zona Industrială Vest a orașului.

În contextul extinderii unei unități de producție în zona acestei străzi, investiția este necesară pentru a asigura accesul spre și dinspre aceasta. Într-o etapă ulterioară, se va executa prelungirea până în Calea Șurii Mici a arterei, o măsură de îmbunătățire a mobilității prevăzută în Strategia de Dezvoltare Urbană Durabilă a Sibiului.

În urma unei proceduri de achiziție la care au participat doi ofertanți, contractul pentru prelungirea străzii Turda s-a semnat cu SC Terra Building SRL, având o valoare de 633.000 de lei.

Acesta prevede că în termen de 3 luni de la ordinul de  începere a lucrărilor emis în 7 octombrie (fără a lua în calcul sezonul rece), constructorul va executa următoarele lucrări pentru prelungirea străzii Turda până la unitatea de producție ODU România:

· crearea unui drum cu o lățime de 7 metri, cu două benzi, cu o structură care să suporte traficul greu caracteristic zonei

· crearea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu borduri teșite pentru accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii

· amenajarea de piste pentru biciclete pentru încurajarea mijloacelor de transport alternative

· amenajarea sistemului de colectare a apelor pluviale

· montarea sistemului de iluminat public stradal cu LED

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*