Strada Zidarilor se închide pentru modernizare. Lucrări la rețele pe străzile Ion Creangă și Morilor

Giratoriu Alba Iulia Morilor (1)Din 22 august încep lucrările de modernizare a străzii Zidarilor, o stradă de pământ din cartierul Țiglari. Constructorul contractat de Primăria Sibiu pentru execuția lucrărilor finanțate din fondurile împrumutului BERD  – SC Comtram SA – va închide strada până în 30 noiembrie. Modernizarea presupune extinderea rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane în care vor fi coborâte ulterior cablurile de pe stâlpi, modernizarea iluminatului public și amenajarea carosabilului și a trotuarelor.

Lucrări pe Ion Creangă

De la aceeași dată vor începe lucrări la rețeaua de canalizare pluvială pe un tronson al străzii Ion Creangă, între calea ferată și intersecția străzilor Lirei și Galileo Galilei. Acestea se vor executa în condiții de trafic până în data de 30 septembrie și presupun amenajarea canalului pluvial separat de canalizarea unitară și instalarea unor guri de scurgere. Această lucrare este efectuată și finanțată de SC Apă Canal SA pentru a îmbunătăți preluarea apelor pluviale în cazul unor ploi mai însemnate cantitativ.

Cuplări la apă pe Turismului

În data de 20 august se va executa o lucrare de cuplare a rețelei noi de apă de pe strada Turismului cu cea existentă, prin amenajarea unui cămin la intersecția străzii Turismului cu strada Morilor. Pentru amenajarea căminului se va devia circulația de pe banda dinspre Spitalul de Pneumoftiziologie și se circula pe o singură bandă. Lucrările vor începe la primele ore ale dimineții și se vor finaliza până la ora 18. Șoferii sunt rugați să ocolească pe cât posibil această zonă pentru a nu se crea ambuteiaje.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*