Strategia Opoziţiei

PNL îl susţine pe Klaus Iohannis la prezidenţiale, iar PMP nu exclude un candidat comun.

Opoziţia vrea unificarea dreptei, însă nimeni nu a făcut paşi spre o alianţă, formaţiunile rezumându-se doar la colaborarea parlamentară. Momentan, singurul partid dispus să susţină candidatura lui Klaus Iohannis la prezidenţiale, alături de PNL, este PMP, se arată într-o analiză Mediafax, preluată de Monitorul de Cluj.

Un îndemn la crearea unui front comun împotriva PSD a fost lansat de preşedintele Klaus Iohannis, la începutul săptămânii trecute, acesta încurajând Opoziţia să vină cu alternative şi cu soluţii prin care să câştige încrederea cetăţenilor. „Un ultim apel vreau să îl adresez Opoziţiei şi politicienilor care se află în Opoziţie faţă de actualul Guvern. Alternativa nu vine de la sine. Doar lucrând cu determinare şi înţelepciune, se poate ajunge în situaţia de a obţine încrederea oamenilor. Stă şi în mâinile Opoziţiei responsabilitatea de a asigura stabilitatea ţării şi menţinerea României pe drumul normalităţii. Este nevoie, fără îndoială, de un dialog susţinut între toate forţele de Opoziţie. Oamenii politici responsabili ştiu să lase deoparte interesele mărunte şi orgoliile şi să pună mai presus interesul ţării. Iar interesul românilor este de a opri abuzurile actualei majorităţi. Cu înţelegere între partidele de Opoziţie se obţine ceea ce spuneam mai devreme: alternativa aşteptată de români”, a spus Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută luni seară la Palatul Cotroceni.

În acest context, liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că există demersuri comune între partidele de Opoziţie şi întâlniri constante între membrii formaţiunilor în afara Parlamentului. Cu toate acestea, Orban s-a rezumat la a vorbi doar despre colaborarea legislativă a Opoziţiei, fără a transmite un mesaj clar în legătură cu posibilitatea formării unei alianţe.

În ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale, Consiliul Naţional al PNL a decis, la întrunirea din 11 martie, susţinerea actualului preşedinte Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat la Cotroceni şi a liderului PNL Ludovic Orban pentru poziţia de premier, dacă partidul va câştiga viitorul scrutin parlamentar din anul 2020. Din cele 817 voturi exprimate la reuniune, 793 s-au îndreptat spre susţinerea lui Klaus Iohannis dacă va candida pentru un nou mandat prezidenţial. Din cele 821 de voturi exprimate pentru susţinerea prezumtivului premier al PNL, Ludovic Orban a primit 685 şi Viorel Cataramă a primit 113 voturi. Ulterior votului liberalilor la Consiliul din luna martie, Orban a declarat că PNL îşi doreşte un guvern „suplu, european, cu 14-15 ministere”.

Pe 23 iunie, Klaus Iohannis a anunţat că va candida pentru un nou mandat la Cotroceni. „Vreau să vă comunic acum, aici în această dimineaţă frumoasă: sunt ferm hotărât să candidez pentru încă un mandat de preşedinte al României”, a spus atunci, la Sibiu, şeful statului. Acesta a mai precizat că a decis să facă anunţul despre candidatura sa la al doilea mandat pentru Preşedinţie în contextul sondajelor care arată un nivel de nemulţumire al românilor de peste 80%, lucru care relevă că „lumea nu mai are încredere în clasa politică”. Întrebat cine crede că nu primeşte bine anunţul, Iohannis a răspuns: „Cred că PSD nu este extrem de fericit că am făcut acest anunţ”.

Printre primii care au vorbit despre nevoia unificării dreptei, după îndemnul lui Klaus Iohannis, a fost preşedintele PMP, Eugen Tomac, care a susţinut că acest lucru ar trebui să aibă loc chiar de mâine. Ulterior, Tomac a declarat că partidul pe care îl conduce îl va susţine la prezidenţiale pe actualul preşedinte, dacă asta ar fi alegerea majorităţii Opoziţiei.

Întrebat despre o posibilă alianţă cu alte partide din Opoziţie, preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că partidul pe care îl conduce şi-a exprimat mereu dorinţa de colaborare. Referitor la alegerile prezidenţiale, Barna spunea, pe 10 iulie, că momentan miza USR este strângerea de semnături pentru iniţiativa civică „Fără penali în funcţii publice”, însă formaţiunea va avea cu siguranţă un candidat.

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că unificarea dreptei se face în jurul unor valori comune şi a unui program pentru România, iar candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2019 trebuie să corespundă unor criterii de integritate şi profesionalism. Cu toate acestea, Cioloş nu a precizat, până în prezent, dacă se va înscrie cursa pentru prezidenţiale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*