Străzi modernizate. Urmează alte închideri şi restricţii, dar și lucrări la rețelele de gaz

Amplele lucrări pe străzile Gutuilor şi Strugurilor s-au încheiat la sfârşitul săptămânii trecute, acestea fiind redate oficial traficului.

În urma unei proceduri de achiziţie, contractul a fost încheiat cu firma Hidroconstrucţia SRL, la o valoare de 1.878.965,86 lei. Acesta a prevăzut modernizarea reţelelor de canalizare menajeră şi pluvială, reabilitarea carosabilului şi amenajarea de spaţii verzi pe aliniamentele stradale. Garanţia oferită de constructor pentru lucrări este de 5 ani.

Strada Gutuilor a fost redată traficului

Strada Gutuilor a fost redată traficului

Lucrările pe Măgheranului avansează

Constructorul a închis şi ultimul tronson al acestei străzi, cel dintre strada Câmpului și strada Țiglari, intersecțiile cu străzile din zonă urmând să rămână deschise traficului. Modernizarea acestei străzi face parte dintr-un proiect finanţat din fonduri structurale, strada Măgheranului urmând să fie redată traficului în luna noiembrie.

A început modernizarea Pieţei Prahovei

Modernizarea acestei zone este inclusă în contractul semnat cu asocierea SC DPC SA – Comtram şi Geiger Transilvania, încheiat pentru modernizarea a opt străzi (Cindrelului, Bobâlna, Piaţa Prahovei, Doamna Elena Cuza, Toamnei, Castorului, Plugarilor şi Colinei). DPC a început în această săptămână lucrul în Piaţa Prahovei, pe tronsonul dintre strada Gheorghe Dima şi strada Aron Pumnul, contractul incluzând reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, precum şi modernizarea carosabilului şi a trotuarelor. Termenul avansat de constructor pentru finalizarea tuturor lucrărilor în zonă este 30 august. În această etapă, nu este necesară închiderea traficului.

Lucrări la gaz pe cinci străzi

În urma solicitării firmei contractate de societatea de gaz, Comisia de Circulaţie a aprobat lucrări la reţeaua de gaz pe străzile Aaron Pumnul, General Traian Moşoiu, Panait Cerna şi Theodor Neculuţă. Lucrările încep în această săptămână şi se vor finaliza la sfârşitul lui august, acestea urmând să se desfăşoare sub trafic. Pe strada Distribuţiei, lucrările la reţeaua de gaz sunt deja în curs.

Contract pentru un nou pachet

Contractul pentru reparațiile a nouă străzi din cartierele Sibiului a fost semnat de primarul interimar Astrid Fodor. Obiectul acestuia este efectuarea de reparații ample a carosabilului și trotuarelor pe următoarele străzi: Valea Aurie, Sibiel, Crinţ, Iazului, Agârbiciu, Daliei, Aleea Crăiţelor, Gladiolelor şi Ioan Codru Drăguşanu. În urma procedurii electronice de achiziție, câștigătorul desemnat este SC Comtram SA, valoarea contractului însumând 3,85 milioane de lei. Pe lângă modernizarea carosabilului – în prezent amenajat din beton – și a trotuarelor, contractul prevede și amenajarea unor guri de scurgere a apelor pluviale şi refacerea semnalizării rutiere. Termenul de realizare a lucrărilor pe toate cele nouă străzi este de 4 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. “Acesta este cel de-al doilea pachet de străzi pentru care am contractat lucrări de reparații. Reamintesc faptul că pentru primul pachet, format din zece străzi, contractul este în desfășurare. Vom continua acest proiect și, în acest scop, pregătim în prezent documentația pentru un al treilea pachet de străzi”, a menționat Fodor.


(Cosmin PAL)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*