Constructorii angajaţi de societatea de gaz intră pe patru noi străzi, anunţă municipalitatea sibiană. Astfel, ieri au început lucrările pe strada Transilvaniei. Până în 8 septembrie, acestea vor fi efectuate sub trafic, afectând doar o bandă de circulaţie. De astăzi şi până în 7 septembrie, se va interveni la reţeaua de gaz pe strada Dr. Stâncă, aceasta fiind închisă traficului pe perioada lucrărilor. Pe Moldovei vor fi executate astfel de lucrări în perioada 27 august – 15 septembrie. Traficul se va desfăşura cu restricţii pe perioada lucrărilor. Pe strada Băii, aceste lucrări vor fi efectuate în perioada 3 – 15 septembrie. Traficul pe această stradă va fi închis.

 

Circulaţie blocată în Hipodrom

 

Aleea Buia va intra în lucru în cadrul contractului de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare finanţat pe POS Mediu. Pe această stradă, echipele de lucru vor reabilita în perioada 1- 30 septembrie canalizarea menajeră. Pentru efectuarea lucrărilor va fi necesară închiderea temporară a traficului. De sâmbătă, 1 septembrie, de la ora 14.00, până duminică, 2 septembrie, constructorul va efectua racordul cu Bulevardul Mihai Viteazu, traficul fiind uşor deviat în respectiva intersecţie.

 

Restricţii şi pe strada Lungă

 

Şi pe strada Lungă se vor efectua noi lucrări. Până în prezent, a fost modernizată reţeaua de canlizare menajeră în cadrul contractului cu fonduri ISPA, canalizarea pluvială pe contractul finanţat prin fonduri POS Mediu şi reţeaua de gaz pe fondurile societăţii de gaz. În perioada 23 august – 23 septembrie, SC Apă Canal SA va efectua pe această stradă lucrări de modernizare a reţelei de apă. Traficul se va desfăşura cu restricţii pe perioada lucrărilor.

 

În weekend se închide Magheru

 

DPC va efectua o serie de lucrări de reparaţii ale pavajului pe strada General Magheru, pe tronsonul dintre fostul liceu pedagogic şi strada Felinarului. Acestea vor fi realizate în perioada 24-26 august, fiind necesară închiderea traficului şi devierea acestuia pe străzile adiacente.

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*