Ștafeta Ciclistă SM 2013

Societatea de Scleroză Multiplă din România și Asociația de Scleroză Multiplă Sibiu, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxa Sibiu, ii invita pe sibieni luni, 27 mai 2013, începând cu ora 12în Parcul Tineretului, la turul ciclist simbolic organizat în cadrul campaniei Ștafeta Ciclistă SM 2013 cu ocazia Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple. Scopul campaniei este acela de a susține persoanele cu SM prin înființarea unei rețele naționale de grupuri de suport.

 

Ștafeta Ciclistă SM 2013 se va derula în perioada 24-29 mai 2013, perioadă în care 5 voluntari bicicliști vor lega 6 localități din România (Oradea, Bistrița, Alba Iulia, Sibiu, Râmnicu Vâlcea și București). Turul ciclist a pornit din Oradea în 24 mai 2013 și va dedica fiecărei localități, câte o zi până la punctul terminus, Parcul Herăstrău din București. Suporterii bicicliști și simpatizanții acestei inițiative susțin demersul acestei campanii prin participarea la Tombola Ștafetei cicliste SM, ale căror fonduri vor fi utilizate pentru sprijinirea persoanelor afectate de scleroza multiplă, prin intermediul unor grupuri de suport, organizate la nivel local cu implicarea comunității și a partenerilor locali și naționali.

Cum se pot implica sibienii?

  • Venind la eveniment cu bicicleta, singuri sau împreună cu prietenii, familia, ori colegii.
  • Achiziționând un bilet de tombolă la Tombola Ștafetei Cicliste SM în valoare de 5 lei de la promotorii evenimentului din Sibiu (înainte de/sau la locul evenimentului), contactându-i la numărul de telefon0760 59 77 23. Premiile din cadrul tombolei din Sibiu constau în cartidictionare, produse hand made și multe alte surprize.
  • Scriind un mesaj de încurajare pe un post-it oferit de organizatorii de la locul evenimentului.
  • Adresând mesaje de încurajare, like-uri și fotografii de încurajare pe pagina oficială de facebook a evenimentului Ștafeta ciclistă SM. O fotografie nu vindecă, dar poate mângâia, iar atenția încălzește inimi care au nevoie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*