Post Tagged with: "accidente"

Trotinetele electrice, pericol pe șosele. 13 persoane au murit și peste 200 au fost rănite grav

Trotinetele electrice, pericol pe șosele. 13 persoane au murit și peste 200 au fost rănite grav

Societate 15/10/2022 at 17:00

Utilizatorii de trotinete electrice sunt considerați de șoferi cei mai iresponsabili participanți la trafic, scrie Monitorul de Cluj. Potrivit studiilor, cei care merg pe trotinete au o viteza prea mare și nu se asigură atunci când schimbă direcția de mers. Rezultatul, numărul accidentelor grave în care au fost implicați aceștiaRead More

Beat să fii, accident să ai. Așa s-ar putea adapta pățania a doi șoferi cu alcool la bord care au făcut accidente

Beat să fii, accident să ai. Așa s-ar putea adapta pățania a doi șoferi cu alcool la bord care au făcut accidente

Știri 10/10/2022 at 12:20

Ieri, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14A, dinspre Blăjel spre Mediaș, pe un tronson de drum în curbă la dreapta, un bărbat în vârstă de 60 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opusRead More

ATENȚIE! S-a interzis virajul la stânga și întoarcerea într-o intersecție IMPORTANTĂ

ATENȚIE! S-a interzis virajul la stânga și întoarcerea într-o intersecție IMPORTANTĂ

Știri 02/09/2022 at 18:33

Începând de azi, pentru prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu, cu sprijinul administratorului drumului, au pus în aplicare măsura interzicerii virajului la stânga și a întoarcerii, în intersecția DN 1, km. 302 cu DC 57 (Mohu), de către conducătorii auto care circulă pe direcția Sibiu – Veștem și careRead More

Peste 1.000 de oameni au murit în acest an în accidente rutiere pe drumurile din România. Principalele cauze

Peste 1.000 de oameni au murit în acest an în accidente rutiere pe drumurile din România. Principalele cauze

Știri 01/09/2022 at 15:37

Peste 1.000 de persoane au murit şi alte aproximativ 2.260 au fost rănite grav, în ultimele 8 luni, în accidente rutiere produse la nivelul întregii ţări, a informat, joi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Potrivit unui comunicat al IGPR, în perioada 1 ianuarie – 30 august, la nivel naţional,Read More

Treatment of burns by spray on female hand isolated on white

Iaurtul sau laptele pus pe arsură poate duce la INFECȚIE. Cum tratăm acasă arsurile pielii fără să ajungem la spital?

Sănătate 23/08/2022 at 07:53

Arsurile sunt printre cele mai des întâlnite accidente domestice care pot avea loc. Unele pot fi minore, situație în care se tratează acasă fără intervenția medicului, altele au nevoie de îngrijire de specialitate. În prezent arsurile se clasifică în trei grade, în funcție de gravitate (grad 1,2 și 3). ArsurileRead More

Cei care circulă cu trotineta, obligați să aibă poliță de asigurare. Sute de accidente au avut loc în ultimii ani

Cei care circulă cu trotineta, obligați să aibă poliță de asigurare. Sute de accidente au avut loc în ultimii ani

Evenimente 09/02/2022 at 13:00

Proprietarii de trotinete vor fi nevoiți începând de anul viitor să aibă poliță de asigurare, în contextul în care, în ultimii ani au avut loc sute de accidente cu trotineta.

Plin de accidente în municipiul Sibiu. Polei, alcool, nepăsare. Administrator de drum amendat

Plin de accidente în municipiul Sibiu. Polei, alcool, nepăsare. Administrator de drum amendat

Evenimente 25/11/2021 at 13:19

Ieri între orele 7.30 – 11.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost solicitați să intervină pe strada Ștefan cel Mare, pe viaduct, la ieșirea din municipiu, unde  mai multe autovehicule au fost implicate în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale. Este vorba despre 8 tamponări în careRead More

FOTO, VIDEO: Razie CONTRA CRONOMETRU pe șosele. Un șofer a dat peste cap etilotestul

FOTO, VIDEO: Razie CONTRA CRONOMETRU pe șosele. Un șofer a dat peste cap etilotestul

Evenimente 25/08/2021 at 10:32

Ieri în intervalul orar 15,00 – 19,00, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratelor de Poliție Județene Alba, Mureș, Argeș, Brașov și Vâlcea, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat o acțiune comună înRead More

Bilanț NEGRU pe șosele: 15 accidente, un deces, 17 persoane rănite

Bilanț NEGRU pe șosele: 15 accidente, un deces, 17 persoane rănite

Evenimente 29/07/2021 at 10:35

În perioada ianuarie – iulie 2021, în județul Sibiu, conducerea sub influența alcoolului a dus la producerea a 15 accidente rutiere, dintre care unul grav, soldate cu decesul unei persoane și rănirea ușoară a altor 17 persoane. Circumstanțele în care un tânăr în vârstă de 18 ani, și-a pierdut viața:Read More

FOTO: Un cățeluș căzut în canal și două pisici pe acoperiș au avut nevoie de pompieri

FOTO: Un cățeluș căzut în canal și două pisici pe acoperiș au avut nevoie de pompieri

Evenimente 22/02/2021 at 10:34

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns în acest sfârșit de săptămână unui număr de peste 130 de solicitări venite pe numărul de urgență 112. De asemenea, în această perioadă peste 100 de persoane au primit asistență medicală de urgențăRead More

Prea multe accidente de muncă în silvicultură şi exploatarea forestieră. ITM anunță controale

Prea multe accidente de muncă în silvicultură şi exploatarea forestieră. ITM anunță controale

Societate 09/02/2021 at 13:54

În urma analizei dinamicii accidentelor de muncă la nivel naţional, înregistrate pe parcursul anilor 2017 – 2020, a rezultat faptul că în cadrul sectoarelor de activitate silvicultură şi exploatare forestieră numărul de accidente de muncă s-a menţinut la un nivel ridicat, crescând sensibil de la un an la altul. ÎnRead More

Încă un sfârșit de săptămână greu pentru pompieri. Au avut peste 100 de misiuni

Încă un sfârșit de săptămână greu pentru pompieri. Au avut peste 100 de misiuni

Evenimente 11/01/2021 at 11:56

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au răspuns prompt, în acest sfârșit de săptămână, unui număr de peste 100 de solicitări venite pe numărul de urgență 112.

Pompierii nu au avut Revelion ușor. Șase incendii, trei accidente și 90 de cazuri medicale, în minivacanță

Pompierii nu au avut Revelion ușor. Șase incendii, trei accidente și 90 de cazuri medicale, în minivacanță

Evenimente 04/01/2021 at 10:03

Peste 100 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu s-au aflat zilnic la datorie în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Revelionului. Aceștia au intervenit prompt pentru stingerea a șase incendii și acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 90 cazuri medicale.

Limitator de viteză pe Șoseaua Alba Iulia, în municipiul Sibiu

Limitator de viteză pe Șoseaua Alba Iulia, în municipiul Sibiu

Evenimente 18/12/2020 at 15:12

Datorită inițiativei polițiștilor rutieri din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, Comisia Tehnică de Circulație din Primăria Municipiului Sibiu a avizat favorabil montarea unui limitator de viteză pe Șoseaua Alba Iulia, în apropierea intersecției cu strada Bastionului, pe sensul de mers Centru – Aeroport. Dispozitivul a fost instalat azi cu scopul preveniriiRead More

Val de accidente pe șoselele din Sibiu!

Val de accidente pe șoselele din Sibiu!

Evenimente 15/08/2020 at 10:25

Două accidente au avut loc azi într-un interval de o oră pe șosele din Sibiu.