Post Tagged with: "ALDE"

Leul a pierdut contactul cu monedele din regiune

Leul a pierdut contactul cu monedele din regiune

Economie 28/05/2017 at 17:27

Criticile adresate guvernului PSD-ALDE de Comisia Europeană sau, cel mai recent, FMI își pun amprenta asupra evoluției monedei naționale care de câteva săptămani a pierdut contactul cu celelalte monede din regiune, care au o tendință netă de apreciere.

Parlamentul, în fierbere zilele acestea. Două legi vitale pentru salarii şi justiţie, în linie dreaptă

Parlamentul, în fierbere zilele acestea. Două legi vitale pentru salarii şi justiţie, în linie dreaptă

Politică 18/04/2017 at 19:55

Depunerea Legii salarizării, reluarea dezbaterilor pe modificările la legile Justiţiei, înfiinţarea Comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009 şi audierea lui Dan Andronic de către Comisia SRI reprezintă temele ce urmează să fie abordate în Parlament imediat după sărbătorile pascale.

Raluca Turcan

Turcan: Solicitările unor lideri ai PSD și ALDE privind demisia șefei DNA sunt iresponsabile

Politică 28/02/2017 at 16:58

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susține că solicitările unor lideri ai PSD și ALDE privind demisia șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în urma deciziei de ieri a CCR reprezintă un act „iresponsabil”.

Viorel NISTOR

EDITORIAL | Mitinguri, referendum, partide…

Opinii 27/02/2017 at 19:56

Cu toate că mitingurile românești autentice perseverează în format (mai) restrâns și ar putea continua așa (creativ, simbolic), se poate vorbi, chiar și în aceste condiții, despre o perioadă de după-proteste: adică ce se poate întâmpla, ce ar fi bine să se întâmple după atingerea primelor obiective și până laRead More

Remus Borza, președintele grupului Polisano / foto: Mihai Colibaba

Remus Borza: „Protestele nu-și mai au rostul; fac un apel la rezonabilitate, simț civic și răspundere”

Politică 05/02/2017 at 18:55

Deputatul ALDE Remus Borza, președintele grupului Polisano, consideră că o continuare a protestelor din ultimele zile nu-și mai are rostul, în condițiile deciziei Guvernului Grindeanu de abrogare a ordonanței de modificare a Codurilor penale, acesta făcând un apel la rezonabilitate, simț civic și răspundere.

CEDARE sau DIVERSIUNE în prag de revoluție? Grindeanu promite că va abroga mâine ordonanța privind modificarea Codurilor penale | VIDEO

CEDARE sau DIVERSIUNE în prag de revoluție? Grindeanu promite că va abroga mâine ordonanța privind modificarea Codurilor penale | VIDEO

Politică 04/02/2017 at 21:17

Ordonanța de urgență a Guvernului privind modificarea Codurilor penale va fi abrogată duminică, în ședință de guvern, a anunțat premierul Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria. Promisiunea nu i-a oprit, deocamdată, pe sibieni să continue protestul. La ora 22.00, mii de voci vor intona împreună „Deșteaptă-te, române!”, în Piața Mare. „Să seRead More

USR Sibiu pune presiune pe PSD și ALDE

USR Sibiu pune presiune pe PSD și ALDE

Politică 02/02/2017 at 19:15

Filiala locală USR Sibiu solicită public organizaţiilor PSD Sibiu și ALDE Sibiu să ceară de îndată Guvernului abrogarea Ordonanței de Urgență nr. 13/2017 de modificarea a Codului penal și a Codului de procedură penală.

Șovăială: „Nu mai este nici o cale de întoarcere!”

Șovăială: „Nu mai este nici o cale de întoarcere!”

Politică 01/02/2017 at 07:36

Deputatul sibian Constantin Șovăială consideră momentul adoptării ordonanțelor de Guvern din domeniul justiției „noaptea neagră a României”.

Raluca Turcan

Turcan: Continuă discuțiile pentru un Guvern de dreapta, inclusiv cu ALDE

Politică 18/12/2016 at 08:46

Preşedintele interimar al PNL, deputatul Raluca Turcan, a afirmat ieri, la Sibiu, că vor fi continuate eforturile pentru a obţine un guvern de dreapta, adăugând că trebuie încercat acest demers, „chiar dacă pare foarte greu” şi „există foarte multe intoxicări în spaţiul public”.

Președintele FDGR, Paul Jurgen Porr

Forumul German se aşteaptă la o guvernare PSD cu ALDE

Politică 12/12/2016 at 16:37

Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul-Jürgen Porr, a declarat că se aşteaptă la o guvernare asigurată de PSD şi ALDE.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 | REZULTATELE FINALE anunțate de Biroul Electoral Județean Sibiu

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 | REZULTATELE FINALE anunțate de Biroul Electoral Județean Sibiu

Politică 12/12/2016 at 14:41

Biroul Electoral Județean (BEJ) nr. 34 Sibiu a finalizat numărătoarea voturilor în toate secțiile din județ. Rezultatele finale confirmă victoria PNL la Sibiu.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 | În județul Sibiu s-au numărat peste 98 la sută dintre voturi: PNL – 39 la sută, PSD – aproximativ 28 la sută, USR – 14 la sută. PMP și ALDE, sub pragul electoral

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 | În județul Sibiu s-au numărat peste 98 la sută dintre voturi: PNL – 39 la sută, PSD – aproximativ 28 la sută, USR – 14 la sută. PMP și ALDE, sub pragul electoral

Politică 12/12/2016 at 13:24

PNL a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Sibiu, cu 39,59 la sută dintre voturile valabil exprimate la Camera Deputaţilor şi 39,94 la sută la Senat, a anunţat Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Sibiu, după centralizarea a 98,91% din voturi.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Primele REZULTATE în urma exit-poll-urilor arată o victorie zdrobitoare a PSD și aliaților săi

ALEGERI PARLAMENTARE 2016: Primele REZULTATE în urma exit-poll-urilor arată o victorie zdrobitoare a PSD și aliaților săi

Politică 11/12/2016 at 21:46

Exit-poll CURS și Avangarde arată următoarele rezultate: la Senat: PSD – 45,2%, PNL – 21,8%; la Camera Deputaților: PSD – 45,5%, PNL – 21,7%

Senatorul sibian Ion Ariton dă cu subsemnatul la DNA

Senatorul sibian Ion Ariton dă cu subsemnatul la DNA

Politică 03/11/2016 at 10:28

Fostul ministru al Economiei din Guvernul Boc, Ion Ariton, s-a prezentat în această dimineață, la sediul DNA Ploiești, pentru a fi audiat în dosarul în care fostul lider liberal Vasile Blaga este anchetat pentru fapte de corupție.

Bătălie politică pentru creșterea salariilor din Sănătate

Bătălie politică pentru creșterea salariilor din Sănătate

Politică 01/11/2016 at 20:42

Creșterile salariale și tăierile de taxe decise de Parlament în ultimele luni însumează 9 miliarde de lei, adică 1% din Produsul Intern Brut al României, potrivit Guvernului. Premierul spune că aceste aşa-numitele „pomeni electorale” pun în pericol deficitul ţării, iar impactul ar putea fi catastrofal, asemănător situației din 2012, cândRead More