Post Tagged with: "Comisia Europeana"

Contractul de finanțare al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi semnat în noiembrie

Contractul de finanțare al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi semnat în noiembrie

Administrație 02/11/2019 at 11:19

Proiectul autostrăzii Sibiu-Piteşti a fost trimis recent spre aprobare la Comisia Europeană, iar contractul de finanţare la nivel naţional urmează să fie semnat în această lună, a declarat, ieri, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Săptămâna Verde a Comisiei Europene, sub lupa studenților sibieni

Săptămâna Verde a Comisiei Europene, sub lupa studenților sibieni

Administrație, Învățământ 23/05/2019 at 18:37

Eveniment partener al Săptămânii Verzi a Comisiei Europene, organizat pentru al șaselea an consecutiv de către Apă Canal Sibiu S.A.

Candidații PNL la europarlamentare – lansare alături de președintele Klaus Iohannis și de viitorul președinte al Comisiei Europene

Candidații PNL la europarlamentare – lansare alături de președintele Klaus Iohannis și de viitorul președinte al Comisiei Europene

Politică 17/03/2019 at 20:15

Liderii Europei din Partidul Popular European (PPE), grupul politic din care face parte la Bruxelles Partidul Național Liberal au participat la evenimentul de lansare a listei de candidați pentru alegerile europene.

Comisia Europeană îi dă României un termen de două luni să ramburseze TAXA AUTO

Comisia Europeană îi dă României un termen de două luni să ramburseze TAXA AUTO

Administrație 25/01/2019 at 08:42

Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit, în următoarele două luni, potrivit unui anunţ făcut ieri.

„Știți cum arăta România acum 20 de ani?”

„Știți cum arăta România acum 20 de ani?”

Învățământ 02/11/2018 at 09:51

„Eu sunt cetățean UE!”, este o afirmație care vine însoțită de drepturi, obligații și beneficii europene. Implicit, „Ce știi despre Uniunea Europeană?” poate fi întrebarea adresată tinerilor elevi europeni care participă în trimestrul IV la Caravana regională de informare privind Uniunea Europeană. Reprezentanții Europe Direct Regiunea Centru din cadrul AgențieiRead More

ULBS, Muzeul ASTRA și Cercul Militar organizează Noaptea Cercetătorilor

ULBS, Muzeul ASTRA și Cercul Militar organizează Noaptea Cercetătorilor

Învățământ 28/09/2018 at 06:48

Astăzi, între orele 16 – 23, Sibiul este chemat să răspundă pentru a cincea oară invitației de a cunoaște fascinanta lume a științei, în cadrul proiectului „Noaptea cercetătorilor“.

Corina Crețu, preocupată de autostrada Sibiu – Pitești. INCOMPETENȚĂ evidentă la Ministerul Transporturilor

Corina Crețu, preocupată de autostrada Sibiu – Pitești. INCOMPETENȚĂ evidentă la Ministerul Transporturilor

Politică 15/09/2018 at 11:20

Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a făcut un apel la Ministerul Transporturilor să pregătească proiecte mature, dând ca exemplu Sibiu – Piteşti şi Piteşti – Constanţa, precizând că ultimul proiect depus de România pe Programul Operaţional Infrastructura Mare este cel al metroului Gara de Nord – Otopeni.

Comisia Europeană dă România în judecată pentru neaplicarea legislaţiei privind combaterea spălării banilor. Ce penalităţi riscă statul român

Comisia Europeană dă România în judecată pentru neaplicarea legislaţiei privind combaterea spălării banilor. Ce penalităţi riscă statul român

Politică 19/07/2018 at 19:17

Comisia Europeană a anunţat azi că trimite România, Grecia şi Irlanda în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru că nu au pus în aplicare normele în materie de combatere a spălării banilor, se arată într-un comunicat pe site-ul instituţiei.

Săptămâna verde. Zeci de elevi au vizitat stația de epurare a Sibiului

Săptămâna verde. Zeci de elevi au vizitat stația de epurare a Sibiului

Administrație 25/05/2018 at 09:57

Societatea Apă Canal SA Sibiu a organizat, ieri, în parteneriat cu Comisia Europeană, o vizită a elevilor din comuna Șura Mare la stația de epurare a municipiului Sibiu.

Comisia Europeană va demara campania de testare a alimentelor în luna mai

Comisia Europeană va demara campania de testare a alimentelor în luna mai

Economie 15/04/2018 at 16:10

Comisia Europeană (CE), prin Centrul Comun de Cercetare, va demara în luna mai 2018 o campanie de testare a alimentelor pentru a combate aplicarea de standarde duble de calitate în diversele state membre, se arată într-un document al executivului comunitar.

272 de milioane euro pentru construcţia autostrăzii Sebeş-Turda

272 de milioane euro pentru construcţia autostrăzii Sebeş-Turda

Administrație 06/03/2018 at 18:50

Comisia Europeană a aprobat 272 de milioane euro pentru construcţia autostrăzii Sebeş-Turda.

Reprezentanți ai Ministerului Mediului, așteptați la Sibiu

Reprezentanți ai Ministerului Mediului, așteptați la Sibiu

Administrație 05/03/2018 at 12:51

Ministerul Mediului, prin Centrul de Informare al Programului LIFE, în parteneriat cu Agențiile pentru Protecția Mediului din Sibiu, Cluj, Mureș și Braşov, organizează, în perioada 6-9 martie, o serie de evenimente de prezentare a Programului LIFE finanțat de Comisia Europeană.

good.bee Credit IFN S.A. – certificat de Comisia Europeană (P)

good.bee Credit IFN S.A. – certificat de Comisia Europeană (P)

Economie 28/11/2017 at 22:30

good.bee Credit IFN a anunțat primirea din partea Comisiei Europene (CE) a certificării pentru respectarea Codului European a bunelor practici în furnizarea de microcredite.

Chiriac: „Faustul” lui Purcărete a contat enorm în alegerea Sibiului pentru desfășurarea summit-ului european

Chiriac: „Faustul” lui Purcărete a contat enorm în alegerea Sibiului pentru desfășurarea summit-ului european

Politică 18/09/2017 at 09:42

Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, actorul Constantin Chiriac, consideră că actualul preşedinte al Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, a fost influenţat să propună ca Sibiul să găzduiască un summit european, de fostul preşedinte al CE, Jose Manuel Barroso, care a fost impresionat de spectacolul „Faust”, regizat deRead More

Jean-Claude Juncker

Summit al Uniunii Europene la Sibiu

Politică 15/09/2017 at 06:25

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus, miercuri, într-un discurs în plenul Parlamentului European la Strasbourg, organizarea unei întâlniri al UE la o zi după Brexit, la 30 martie 2019, în orașul Sibiu, pentru a discuta despre viitorul blocului comunitar.