EXCLUSIVITATE | Robert Blaj a revenit la conducerea Direcției Silvice Sibiu
Robert Blaj este noul director al Direcţiei Silvice Sibiu, după ce Ioan Terea a depus jurământul în Camera Deputaților.
Robert Blaj este noul director al Direcţiei Silvice Sibiu, după ce Ioan Terea a depus jurământul în Camera Deputaților.
După 12 luni în care marile proiecte de construcţie de drumuri şi autostrăzi au fost oprite din cauza lipsei autorizaţiilor şi avizelor de mediu, odată cu intrarea în legalitate, lucrări de miliarde de euro, reluate în vară, ar trebui finalizate anul viitor.
Un om de afaceri din municipiul Sibiu a încasat, ieri, cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului din România – echivalentul în lei a 35.000 de euro -pentru trei luni, a confirmat Ioan Boţa, directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale.
Directorul Spitalului Județean Sibiu, dr. Vasile Spinean, susține că decesul infirmierei de la Compartimentul Diabet – despre care Mesagerul de Sibiu a relatat în exclusivitate la doar câteva ore după tragicul eveniment – nu a survenit pe fondul oboselii acumulate la serviciu.
O infirmieră de la Spitalul Județean din Sibiu a murit, astăzi, pe fondul oboselii acumulate la serviciu. Diagnosticul medicilor a fost edem pulmonar, ca și în cazul asistentei de la Spitalul de Pediatrie, care a avut aceeași soartă acum câteva zile.
Ursul omorât miercuri în curtea unei fabrici din municipiul Sibiu, după mai multe ore în care s-a plimbat prin zone circulate din oraș, fără să atace vreun om, era un exemplar în vârstă de 5-6 ani, sănătos, după primele analize, a anunțat Dan Lazăr-Fărcaș, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentruRead More
Direcțiile regionale de drumuri și poduri au ca misiune verificarea stării utilajelor de deszăpezire întrucât vor trebui să intervină, în caz de nevoie, pe loturile pentru care încă nu au fost semnate acorduri-cadru, respectiv 19 sectoare de drumuri naționale și șapte secțiuni de autostradă, a declarat, ieri, directorul general al CompanieiRead More
În sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu va avea loc, miercuri, 12 octombrie, la ora 13.00, vernisajul expoziției permanente de pictură a artistei sibiene Doina Veturia Papp.
Direcția Județeană pentru Cultură Sibiu va deveni direcție regională pentru regiunea 7 Centru în cadrul unui proiect al Ministerului Culturii și Cultelor ce vizează inventarierea patrimoniului mobil.
Zi de sărbătoare pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Sibiu. O nouă structură de intervenție funcționează, de astăzi, în orașul Dumbrăveni.
Lotul 3 (Cunța – Săliște) al autostrăzii Orăștie – Sibiu ar putea fi dat în circulație în jurul datei de 10 octombrie, a apreciat directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), Cătălin Homor. Șeful CNADNR a efectuat, azi, o vizită de lucru pe șantierele DN 76 șiRead More
Compania Națională de Administrare a Drumurilor Naționale din România (CNADNR) decalează termenul de finalizare a lucrărilor la lotul 3 din autostrada Orăștie – Sibiu, din cauza ploilor.
Cel mai important turneu de tenis masculin din România, Sibiu Open prezentat de Raiffeisen Bank, s-a încheiat astăzi cu o finală extrem de disputată între principalul favorit al turneului, olandezul Robin Haase, și italianul Lorenzo Giustino. La finală a asistat și președintele României, Klaus Iohannis, însoțit de soția sa șiRead More
Crucea Roșie Română marchează sâmbătă, 10 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor, având ca temă “Primul Ajutor pentru copii și primul ajutor dat de copii”.
good.bee Credit IFN S.A., cea mai mare instituție financiară nebancară de microfinanțare din România, parte a grupului Erste, a anunțat numirea lui Oleg Moraru în poziția de CEO începând cu data de 1 august 2016. “Sunt încântat de oportunitatea care mi s-a oferit de a-mi continua activitatea într-o instituție deRead More