Post Tagged with: "guvernare"

Elevii de clasa a V-a vor avea, începând de azi, manuale

Elevii de clasa a V-a vor avea, începând de azi, manuale

Învățământ 20/11/2017 at 10:13

Liviu Pop, ministrul Educației, a anunțat că manualele vor ajunge pe băncile elevilor de clasa a V-a azi, cu o întârziere de trei zile.

Viorel Nistor

Meșterul hoț și mănăstirea ruinată | OPINIE

Opinii 30/10/2017 at 19:21

Țara-i o clădire neterminată, iar meșterul e un hoț. Guvernarea e o lucrare începută, iar arhitectul, un șnapan. Politica e o iluzie, iar partidul, clubul scamatorilor. În realitate, gândul îmi este la Meșterul Manole, la nevrednicia lui și la lipsa de încredere în propriile mituri întemeietoare.

Viorel Nistor

Partidul nicicare, reprezentând pe nicicine

Societate 23/10/2017 at 10:33

Am criticat, cu multă consecvență și fără menajamente, PSD-ul, ca partid aflat la putere, în plin exercițiu de guvernare a țării. M-am simțit îndreptățit, mă simt încă și voi face în continuare acest lucru, pentru că acesta este rolul cel mai întemeiat și mai sănătos al presei într-o societatea democratică.

Viorel NISTOR

Schizofrenia de partid și de stat | OPINIE

Societate 17/10/2017 at 08:03

Săptămâna trecută am trecut prin cea de-a patra criză politică majoră, la nici zece luni de guvernare a PSD (și a aliaților).

Viorel Nistor

Cei trei F: frustrare, furie, forță | OPINIE

Opinii 09/10/2017 at 13:36

Am fost întrebat recent, într-o apariție publică, de ce românii nu se revoltă în fața unor evidente devieri ale puterii, confruntați cu măsuri ce le sunt vădit potrivnice, suportând efectele unei guvernări pentru care, în esență, interesul general e mai degrabă sfidat și batjocorit. Eu am dat un răspuns (și-lRead More

Guvernul Tudose ar trebui remaniat şi premierul demis, susține Raluca Turcan

Guvernul Tudose ar trebui remaniat şi premierul demis, susține Raluca Turcan

Politică 23/09/2017 at 07:03

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, ieri, la Sibiu, că Guvernul Tudose ar trebui să fie remaniat, iar primul ministru demis, aceasta susţinând că, după nouă luni de guvernare, PSD „nu are cu ce se mândri”. 

Viorel Nistor

Examenul de toamnă | OPINIE

Opinii 19/09/2017 at 06:19

„Toamna se numără bobocii”, suntem obișnuiți să spunem când facem socoteala (vre)unui an. Șabloane folosim și în politică, de pildă, când analizăm un ciclu electoral (de patru ani). Una peste alta, balanța individuală anuală și-o face fiecare în parte și este, de obicei, o chestiune personală, ce nu are de-aRead More

Raluca Turcan: Programul economic al PSD nu a fost altceva decât o gogoașă electorală

Raluca Turcan: Programul economic al PSD nu a fost altceva decât o gogoașă electorală

Politică 04/09/2017 at 16:46

Liderul grupului PNL de la Camera Deputaților, deputatul de Sibiu Raluca Turcan, a declarat azi că situația economiei României este gravă, iar programul economic al PSD nu a fost altceva decât o gogoașă electorală livrată la televizor.

​Euro nu s-a dezlipit de 4,59 lei

​Euro nu s-a dezlipit de 4,59 lei

Economie 03/09/2017 at 14:02

În perioada 28 august – 1 septembrie​, cursul euro nu a scăzut sub pragul de 4,59 lei, evoluție datorată aversiunii față de risc existentă în mediul extern, dar și a neîncrederii arătată de piața locală față de măsurile heirupiste ale PSD care au scopul de a putea „onora” promisiunile electorale.

Viorel NISTOR

Din bula gândirii sau „bulirea” societății românești | OPINIE

Opinii 28/08/2017 at 19:47

În plină vară (încă), pun laolaltă trei fapte și le amestec puțin. Compusul este format din legile justiției, cheagul de mitinguri de protest din câteva orașe și un sondaj de opinie apărut „la timp”. Ce-o ieși?

Raluca Turcan: Minciuna guvernării a atins proporții grotești

Raluca Turcan: Minciuna guvernării a atins proporții grotești

Politică 23/08/2017 at 18:35

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, acuză actuala guvernare că este ruptă de realitate.

Viorel NISTOR

„Fake government” (sau falsa guvernare) | OPINIE

Opinii 01/08/2017 at 10:03

Toate în lumea asta sunt molipsitoare (și cele rele și cele bune), se „iau” (și de vrei și de nu vrei). Despre cele bune (de obicei) nu sunt prea multe de spus, căci sunt puține și trec, de cele mai multe ori, neobservate.

​”Revoluția” fiscală a PSD readuce euro la 4,6 lei

​”Revoluția” fiscală a PSD readuce euro la 4,6 lei

Economie 06/07/2017 at 09:54

Rezolvarea rapidă a crizei guvernamentale, președintele Iohannis acceptând numirea noului premier al coaliției PSD-ALDE, a redus presiunea asupra leului, care atinsese minime ale ultimilor cinci ani față de euro.

​Fantasmagoriile fiscale afectează leul

​Fantasmagoriile fiscale afectează leul

Economie 05/07/2017 at 17:53

Reacțiile negative a celei mai mari părți a mediului de afaceri, inclusiv a guvernatorului BNR, la noul program de guvernare al PSD-ALDE, apărut la doar câteva luni de cel cu care au fost câștigate alegerile din decembrie trecut, au afectat evoluția leului, care s-a depreciat față de principalele valute.

România a crescut în topul global al prosperității. Ați simțit?

România a crescut în topul global al prosperității. Ați simțit?

Economie 15/06/2017 at 11:38

România ocupă locul 11 în Europa Centrală și de Est (ECE) și locul 50 la nivel global, în topul prosperității (Legatum Prosperity Index), a declarat, astăzi, Shanker Singham, directorul Politicilor Economice al Legatum Institute.