Manageri interimari la Spitalul Județean și la cel de Psihiatrie
Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat astăzi dispoziţiile de numire a managerilor interimari pentru Spitalul Judeţean şi Spitalul de Psihiatrie.
Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat astăzi dispoziţiile de numire a managerilor interimari pentru Spitalul Judeţean şi Spitalul de Psihiatrie.
Consiliul Judeţean Sibiu a suplimentat numărul de posturi pentru mai multe secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cu 16,5 posturi de asistent medical, infirmieră, registrator medical şi specialist, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Președintele Klaus Iohannis a transmis, azi, un mesaj cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, subliniind că ”România Educată înseamnă o țară în care respectul și toleranța primează”.
Dacă economia României nu va fi pusă în mișcare, sistemul public de pensii și salarii nu va putea fi susținut fără efecte negative asupra puterii de cumpărare a românilor. Aceasta este concluzia președintelui PNL Sibiu, Raluca Turcan. ”Pensiile și salariile pot crește susținut doar prin investiții. Oamenii trebuie săRead More
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri, la Cluj, că nu va intervene în această perioadă cu afirmaţii care ar putea influenţa campania electorală.
Liberalii propun o creștere de 30-40 % a salariilor în patru ani, perioadă în care se va ajunge la o creștere a salariului mediu de 4.238 de lei, susține vicepreședintele PNL, Raluca Turcan.
De-acum, alegerile din America sunt istorie (bună-rea, om vedea). „Istorie” sunt alegerile noastre cele mici, din Republica Moldova. Dar ce istorie?!
Alegerile prezidențiale din SUA și victoria neașteptată a lui Donald Trump au fost principalele teme care au dominat piețele internaționale, dar și cea locală, leul având o evoluție depreciativă față de principalele valute.
Eram tentat să spun, înaintea scrutinului american, că se vorbește prea mult, obositor, disperat despre aceste alegeri, la noi și în toată lumea (semne proaste, de altfel). Acum, după, îmi dau seama că nu s-a scris/vorbit prea mult (era chiar necesar), ci doar prost, într-un singur fel, pe-o singură „strună”.
Toți parlamentarii PNL de Sibiu vor comunica public inițiativele legislative pe care doresc să și le asume prin semnătura de inițiator, precum și felul în care vor vota în Parlamentul României, promite vicepreședintele PNL Raluca Turcan.
Nervozitatea de pe pieţele financiare internaţionale era ieri în creştere. O situaţie normală pentru ziua în care urma să fie ales noul preşedinte al Statelor Unite. O victorie a republicanului Donald Trump pune sub semnul întrebării politica monetară a Rezervei Federale americane, afectând, de asemenea, activele considerate mai riscante. CursulRead More
Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, a cerut Partidului Social Democrat (PSD) să înceteze cu măsurile populiste în prag de alegeri, care ar putea destabiliza economia României.
Vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, crede că este necesară reformarea totală a sistemului sanitar, fiind nevoie în special de construcţia de spitale.
Sibienii s-au lăsat așteptați în Piața Mare. Vremea ploioasă și alegerea neinspirată a momentului prezentării de către conducerea ADI ECO, a făcut ca numărul acestora să fie foarte mic, miercuri după-amiază, la evenimentul care a avut ca scop conștientizarea populației referitor la colectarea selectivă a deșeurilor, precum și prezentarea ansambluluiRead More
Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că și-ar dori ca în campania electorală pentru parlamentare politicienii să nu fie motivați de „goana după procente”, ci de respectul față de alegători, susținând că este momentul ca și clasa politică să se maturizeze.