Post Tagged with: "Seica Mica"
Iarna pe ulița din Șeica Mică
Asociația Centrul Cultural Memorial ‘Dr. Gheorghe Telea Bologa’ continuă seria de ateliere educaționale ale proiectului Educăm prin patrimoniu. Astfel, luni 18 decembrie, între orele 12.00 – 14.00, la Școala Gimnazială din Șeica Mică, copiii beneficiari ai acestui proiect sunt invitați să participe, alături de profesori, părinți sau bunici la o șezătoareRead More
Atac violent! Nu și-a bătut doar fosta iubită, ci și pe mama acesteia
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au reținut ieri un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Șeica Mică, cercetat penal pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe, respectiv violare de domiciliu. FOTO: Mesagerul de Sibiu Bărbatul este bănuit că, la data de 10 noiembrie a.c., înRead More
Pictura pe sticlă a atras zeci de copii la Șoala
85 de copii din Șoala, Agârbiciu, Șeica Mică și Calvaser au luat parte la un atelier de pictură pe sticlă. Evenimentul s-a desfășurat la Căminul cultural din Șoala și a fost organizat de preotul din localitate. Copiii au primit toate ustensilele necesare, iar la final cei care au realizat cele mai reușite icoane au fost răsplătiți cu diplome.Read More
UPDATE FOTO VIDEO Bebeluș de 5 săptămâni ABANDONAT pe câmp în Șeica Mare. A fost găsit de angajații primăriei!
UPDATE: Cazul a ajuns în aenția polițiștilor, care au sesizat și DGASPC-ul. Fetița, în vârstă de 5 săptămâni, a rămas internată în spital. Reprezentanții SAJ, care au preluat bebelușul de la postul de Politie din Axente Sever, spun că starea micuței era relativ bună. Video: Nicolae Ș. ”Azi, 7 martieRead More
Încep lucrările de reabilitare a Bisericii Cetate din Șeica Mică
Biserica Cetate din Șeica Mică are șansa de a redeveni cartea de vizită a localității, loc potrivit pentru evenimente culturale și, nu în ultimul rând, un căutat obiectiv turistic. Au început lucrările de reabilitare, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Parohia Evanghelică C.A Șeica Mică a anunțat, într-o conferințăRead More
Drumeție pe cinste sâmbătă: Terra Saxonum
Cei de la „Anii Drumeției” au explorat sâmbătă o nouă porțiune din Via Transilvanica: Terra Saxonum, pe segmentul Axente Sever – Șeica Mică.
FOTO: Lucrările de consolidare pe DJ 142 J Șeica Mare – Șeica Mică au fost finalizate
Lucrările de consolidare pe drumul județean DJ 142 J Șeica Mare – Șeica Mică au fost finalizate de Consiliul Județean Sibiu iar circulația rutieră a fost deschisă, participanții la trafic putându-se deplasa în siguranță. Consolidarea și refacerea drumului au avut loc pe un tronson situat într-o zonă cu un gradRead More
Aspecte de viață și secvențe de gastronomie spectaculoase, specifice comunității din Șeica Mică – sâmbătă
În cadrul programului anual Comunități în Muzeul ASTRA, Muzeul ASTRA (re)aduce în atenția publicului, în acest sfârșit de săptămână, aspecte de viață și secvențe de gastronomie spectaculoase, specifice comunității din Șeica Mică. Asta va fi posibil printr-o serie de demonstrații gastronomice puse în scenă chiar de gospodari și gospodine din aceastăRead More
Localnicii din Șeica Mică rămân poimâine fără gaz. Vezi până când
Delgaz Grid sistează temporar alimentarea cu gaze naturale în Șeica Mică, joi, de la ora 9.00, pentru lucrări la sistemul de distribuție.
Tradiții și cultură gastronomică de pe Valea Târnavelor
Muzeul ASTRA organizează duminică, 18 august, cel de-al IV-lea eveniment din acest an desfăşurat în cadrul programului Târgul de ţară, sub egida programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.
Comunităţi transilvane la Centenar
La final de an, Muzeul ASTRA a ales să organizeze expoziţia dedicată programelor Centenar într-un spaţiu deosebit, simbolic pentru comunităţile şi comuniunile etnice ale Transilvaniei.
Momente de sărbătoare la Șoroștin și Ațel
În acest sfârșit de săptămână, echipa PSD Sibiu a fost alături de șoroștinenii care și-au cinstit eroii, dar și în mijlocul locuitorilor comunei Ațel, care au sărbătorit zilele comunei.
Fost consilier local, în incompatibilitate
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a 16 foşti şi actuali aleşi locali, primari, viceprimari sau consilieri, din mai multe judeţe, anunță instituția.
Accident cu cinci mașini avariate la Șeica Mică | VIDEO
Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, la această oră, pe drumul județean 142 J, în comuna Șeica Mică, după producerea unui accident rutier produs pe fondul depășirii neregulamentare.