Tânăr din Gura Râului, sub control judiciar, după ce a spart o locuință

Poliţiştii Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Orlat au prins un tânăr în vârstă de 25 de ani, domiciliat în comuna Gura Râului, bănuit a fi autorul unui furt din locuinţă.

Fapta a fost săvârşită în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02,00, când spărgătorul a pătruns într-un imobil din Gura Râului, de unde a sustras mai multe bunuri.

Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, iar ieri a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. „Față de persoana în cauză, instanța a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile ca urmare a săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, informează Elena Welter, de la biroul de presă al IPJ Sibiu.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*