Tărâmul Tuberozelor, dezvoltat prin munca unui primar devotat și a comunității pe care o conduce

În acest sfârșit de săptămână, sibienii sunt invitați la Hoghilag, la Sărbătoarea Tuberozelor, ajunsă la cea de-a VI-a ediție. Sâmbătă și duminică, turiștii vor putea face tururi ghidate în grădinile cu tuberoze, unde vor fi organizate brunch-uri, serate culturale, lansări de carte şi multe alte evenimente culturale.

PSD Sibiu: Însă drumul transformării procesului de cultivare exclusivistă a unei flori într-un festival cunoscut la nivel european și, mai nou, la obținerea certificării Indicaţiei Geografice Protejate (IGP) a fost unul anevoios și a însemnat munca uriașă depusă de un  primar care a știut să mobilizeze la capacitate maximă comunitatea pe care o conduce.

”La Hoghilag se cultivă tuberoze încă din perioada interbelică. Dar le cultivau exclusiv sașii, în scop comercial și erau foarte stricți în păstrarea materialului săditor. După Revoluție, când a fost un exod al sașilor în Germania, se spune că unul dintre ultimii saşi din localitate s-a dus la un român, i-a dat o punguţă cu bulbi şi i-a zis: <<Poftim un pumn de pământ sau un bulgăre de aur! De tine depinde!>>. Și, evident, pentru localnicii din Hoghilag care au știut să ducă această tradiție a cultivării mai departe, a fost un bulgăre de aur”, povestește Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag, despre cum a ajuns această floare specială să devină brandul unei localități mici, dar cochete.

În 2018, comuna Hoghilag a fost declarată ”zonă cu resurse turistice”, datorită tuberozelor și multitudinii de evenimente culturale care se desfășoară aici, majoritatea legate de cultivarea tuberozelor,

”Am avut bucuria să semnez, în calitate de ministru al Turismului, documentația prin care guvernul PSD, la acea vreme, a adăugat comuna Hoghilag pe lista  zonelor cu resurse turistice, printr-o Ordonanță de Urgență. Intrând pe <<lista proiectelor de infrastructură specific turistică, tehnică și de protecția mediului pentru zonele cu resurse turistice>>, Hoghilagul, la fel ca și celelalte comunități care se regăsesc pe listă, putea fi promovat cu prioritate, prin programele de dezvoltare naționale, regionale și județene. Și, într-adevăr, de la Hoghilag au plecat spre guvern multe proiecte pentru finanțarea acestei zone cu un potențial turistic enorm”, a declarat deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu.

Tuberoza de Hoghilag va fi prima floare din România și a treia din Uniunea Europeană care va primi, din partea Comisiei Europene (CE), certificarea Indicaţiei Geografice Protejate (IGP). Avantajele pentru producători, în urma certificării calităţii unui produs cu IGP, sunt multiple: de la notoritate la nivel european, la măsuri de finanţare dedicate, naţionale şi europene. Toate acestea înseamnă plus valoare pentru comunitate, dar şi dezvoltare economică, turistică şi culturală.

”Tuberoze se cultivă și în alte păți ale țării, dar tuberozele care se cultivă la Hoghilag sunt speciale. Ele au un miros aparte, mult mai puternic și mult mai plăcut decât cele cultivate în alte zone, iar florile sunt mai mici. Caracteristicile zonei determină aceste particularități ale florii. Cert este că tuberoza de Hoghilag e unică, motiv pentru care va primi această certificare IGP”, conchide Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.

La Hoghilag sunt aproximativ 40 de cultivatori de tuberoze, jumătate dintre ei cultivând planta intensiv, în scop comercial, iar restul ca hobby şi în scop decorativ. Anual, la Hoghilag se cultivă aproximativ 200.000 de tuberoze, în grădini şi spaţii protejate.

Biroul de Presă al PSD Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*