Târg și degustare de mere la Sibiel

Locuitorii din satele Fântânele (Cacova) și Sibiel vă invită să participați la cea de-a III-a ediție a târgului și degustării de mere din soiuri tradiționale vechi.

degustare-mere-fantanele

Târgul se va desfășura duminică, 30 octombrie, între orele 12.00 și 17.00, la Căminul cultural din Sibiel. Evenimentul, organizat de Federația Trai Verde, vă oferă posibilitatea să participați la o degustare de mere din soiuri vechi și astfel să vă amintiți sau să descoperiți soiul sau soiurile care vă plac. Totodată, puteți să achiziționați soiuri de mere și pere pe care nu le mai găsiți în comerțul actual, dar și nuci, must de mere, oțet de mere etc. Veți contribui, astfel, la salvarea de la dispariție a acestor soiuri vechi și la conservarea  acestei bogății genetice locale. De asemenea, vă puteți plimba pe cele două circuite eco-muzeu, aflând noi povești locale.

„Într-o scurtă plimbare, aveți ocazia să redescoperiți cele două localități și din perspectiva unei frumoase povești a pomiculturii românești, să regăsiți gustul merelor din copilăria dvs. și să vă bucurați de un peisaj rural veritabil, dominat încă de imaginea livezilor-fâneață“, promit organizatorii.