Târgul de carte și terapii complementare alterNativ, ediția a II-a

În perioada 14-16 decembrie, spațiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu s-au deschis pentru toți cei care au ca temă de interes, practică sau studiu sănătatea, într-o abordare integrativă/holistică, în cadrul Târgului de carte și terapii complementare – alterNativ, ediția a II-a.

Chiar dacă, datorită reorganizării compartimentelor din bibliotecă spațiul de expunere al standurilor s-a redus, acest fapt nu a diminuat nici prezența expozanților, care au venit cu cărți și informații de actualitate, produse terapeutice și ambientale, remedii și aparate de evaluare, și nici efervesvența sau implicarea publicului.

Diferit de prima ediție, alterNativul de anul acesta și-a concentrat atenția pe realizarea unui program de conferințe și ateliere practice și interactive, care s-au derulat, fără pauză, pe parcursul celor 3 zile: 32 de conferințe, 2 prezentări de carte și 30 de ateliere, un adevărat maraton, atât pentru organizatori, cât și pentru invitați, specialiști, speakeri, traineri, public.
Notorietatea conferențiarilor prezenți la alterNativ, dar și temele pe care aceștia le-au prezentat au determinat prezența unui auditoriu de peste 3.000 de participanți.

Spațiilor amenajate în incinta Bibliotecii s-au alăturat două studiouri care au fost deschise publicului alterNativ pe durata evenimentelui: Studioul KeepGiving Yoga – Sibiu și Yoga Sibiu Studio – Sacred Arts.

Conferințele și atelierele au fost animate de spectacole de muzică terapeutică, de la sunete de gong și boluri tibetane, la stupa noise, magic jazz & lounge care au destins atmosfera într-un mod special, rar întâlnit în sfera entertainment-ului local.

Cele 40 de standuri cu cărți, alimente bio și raw vegane, produse terapeutice și ambientale, remedii, servicii de terapie și consultanță au incitat curiozitatea publicului și au completat spectrul de informații din tematica evenimentului.

”Prezența numeroasă a participanților, dar mai ales a publicului din, iată, cea de-a II-a ediția a alterNativ, a Târgului de carte de sănătate și terapii complementare organizat de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, demonstrează frumusețea și necesitatea unor astfel de momente, de evenimente care aduc la lumină principiul cunoașterii susținut și de biblioteca publică, în calitatea sa de furnizor principal de servicii culturale și de educație pe tot parcursul vieții pentru toate categoriile sociale și de vârstă. Chiar dacă nu ne-a fost ușor, mă bucur că am reușit să organizăm și anul acesta un program care, prin numărul mare de participanți, demonstrează că a fost unul necesar și de calitate. Pentru publicul prezent în aceste trei zile la alterNativ, Biblioteca rămâne deschisă și își prezintă colecțiile de carte de sănătate, de dezvoltare personală și evoluție spirituală.” Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Prin organizarea evenimentului Biblioteca își dezvoltă aria de intervenție în procesul de învățare pe tot parcursul vieții, oferind publicului interesat metode noi de cunoaștere și de alegere a informației.

”Recomand acest târg pentru conferințele și atelierele interesante, care deschid mintea și sufletul, și care oferă posibilitatea de a experimenta diverse lucruri interesante. Există cărți, produse și aparate interesante pentru evaluarea sănătății și terapie. Terapeuții discută cu doritorii și oferă informații valoroase celor interesați de dezvoltare personală și evoluție, precum și celor preocupați de AlterNativ” Adriana Neagu, terapeut QHHT România, prezent în eveniment

”Mă bucur că am fost voluntar la #alterNativ. Mă bucur că am avut șansa de face parte dintr-o echipă de oameni isteți, îndrăzneți, frumoși, entuziaști și muncitori. Am împărțit momente de fericire, stres sau clipe tensionate, dar cel mai important, am legat prietenii. Astfel de oameni în astfel de întâmplări extraordinare te schimba, își lasa amprenta asupra ta!” ing. Liviu Popirad, voluntar alterNativ.

Mulțumim celor care și-au adus contribuția la organizarea Târgului: autorități locale, susținători privați, voluntari, prieteni.

Organizator: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu
Acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu


Anca VASILESCU
project manager

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat