Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă de la Sibiu a ajuns la ediţia a XVI-a

În perioada 3-6 noiembrie 2016, în corpul B al Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu, se va desfăşura cea de-a XVI-a ediţie a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă (cu participare internațională), unde vor expune 22 de edituri de carte şi redacţii de revistă religioasă. afis-ed-xvi-modif-luciTârgul, este organizat de Asociaţia Scriptus Sibiu, cu sprijinul Mitropoliei Ardealului și al Bibliotecii Judeţene “Astra“ fiind co-finanțat de Consiliul Judeţean Sibiu, Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu. Scopul manifestării este de a facilita tinerilor şi publicului redescoperirea spiritualităţii creştine şi a tradiţiilor româneşti, prin intermediul cărţii duhovniceşti, ziditoare de suflet.

Deschidere cu fast

Deschiderea oficială a Târgului va avea loc joi, 3 noiembrie 2016, la ora 13,00, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficialităţilor sibiene şi a altor personalităţi şi invitaţi de seamă. Pe parcursul celor patru zile ale târgului, vor fi prezentate şi lansate 35 dintre cele mai recente apariţii editoriale din sfera cărţilor cu tematică religioasă (cu participarea autorilor şi editorilor acestora). Totodată, vor avea loc trei conferințe și dezbateri pe diverse teme culturale, două concerte de muzică religioasă și două expoziții tematice.

Tombolă cu premii

În fiecare seară va avea loc o tombolă cu premii oferite vizitatorilor de către organizatori și editurile participante. Programul general de vizitare al standurilor este zilnic între orele 10-20, intrarea fiind liberă. Majoritatea evenimentelor vor fi transmise online prin intermediul site-ului www.targdecartereligioasa.ro Având în vedere că această acţiune cultural-duhovnicească este unică în ţară după specificul ei, vă rugăm să ne fiţi alături prin mediatizarea ei atât înainte cât şi pe întreaga durată a Târgului, aşteptându-vă cu drag la deschiderea oficială, joi 3.11.2016, ora 13, precum şi la celelalte manifestări din program.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*