Târgul ofertelor educaționale la Sibiu

STAND INDEPENDENTAÎn aceste zile, la Liceul Tehnic „Independența“ are loc o nouă ediție a târgului de oferte educaționale pentru învățământul profesional și tehnic. Astfel, până sâmbătă, 14 mai, unitățile școlare din județ și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Sibiu îi așteaptă pe viitori absolvenți de clasa a VIII-a și pe părinții acestora să consulte ofertele educaționale pentru anul școlar 2016 – 2017. La acest târg participă unități de învățământ atât din sistemul public, cât și cel privat, axate pe învățământul profesional și tehnic de 3 ani.

Participă 15 școli

Cele 15 instituții de învățământ prezente la ediția din acest an și-au amenajat standuri cu produsele și ofertele educaționale (pliante informative cu principalele calificări, prezentări Powerpoint și parteneriatele pe care le desfășoară în domeniul educației). Reprezentanții IȘJ speră ca absolvenții de gimnaziu să fie cât mai interesați. Târgul este deschis celor interesați între orele 11 și 16. „Acest târg a devenit unul tradițional și încercăm să aducem de fiecare dată ceva nou“, spune Adrian Poplăcean, inspector pentru învățământ profesional și tehnic din cadrul IȘJ Sibiu. În județul Sibiu există 17 unități care formează elevii în învățământul profesional și tehnic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*