Târgul Olarilor animă Piaţa Mare în weekend

Tradiţionalul târg al olarilor se va desfăşura sâmbătă, 1 septembrie, şi duminică, 2 septembrie, în Piaţa Mare, şi va fi deschis între orele 9.00 şi 21.00.

După o tradiţie de cinci generaţii în arta modelării lutului, Florin Colibaba este ultimul depozitar al tainelor ceramicii de Rădăuţi şi de KutyTârgoveţi şi muşterii îşi dau întâlnire, la Sibiu, la cea de-a 46-a ediţie a „Târgului Olarilor”. Cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului contemporan are loc în perioada 1-2 septembrie 2012 şi recreează atmosfera de târg specifică Pieţei Mari în secolul al XVIII-lea.

Astfel, peste 200 de meşteri  din renumite centre de olărit din ţară – Horezu, Corund, Baia Mare, Oboga, Glogova, Marginea, Obârşa, Rădăuţi, Braniştea şi din străinătate – Ungaria, Republica Moldova şi Bulgaria – îşi etalează creaţiile, dând posibilitatea localnicilor şi turiştilor să admire şi să cumpere oale, ulcele, vase decorative, farfurii şi căni, toate realizate de olari. Roata olarului nu va lipsi din perimetrul târgului, aşa că publicul va avea prilejul să urmărească transformarea unei bucăţi de lut în vas; de asemenea, vizitatorii pot degusta turta dulce, „puiul târgului” şi faimoşii kurtos kalacs.

Târgul Olarilor este evenimentul Sibiului contemporan ce aduce în actualitate o veche utilitate a Pieţei Mari: cea de loc al desfăşurării târgurilor. Prin prezenţa olarilor români, maghiari şi saşi se respectă astfel tradiţia din secolul al XVIII-lea, când în Piaţa Mare se strângeau negustori de diferite etnii şi din diverse zone ale ţării.Pentru vizitatori, târgul reprezintă o oportunitate de a se familiariza cu olăritul tradiţional şi ceramica modernă, iar pentru olari este un prilej de a discuta problemele acestui meşteşug tradiţional împreună cu alţi colegi de breaslă.

Evenimentul, inclus în calendarul cultural Sibiu Baroc Update, este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*