Târgul Olarilor de la Sibiu: 100 de ani de România, sărbătoriți cu peste 100 de meșteri din cele mai renumite centre de olărit din ţară!

Târgul Olarilor din Piața Mare, cel mai longeviv eveniment al Sibiului cultural, va fi deschis în zilele de 1 şi 2 septembrie.

Veți putea admira şi procura produse ceramice, să urmăriţi demonstrații la roata olarului şi să luaţi parte la atelierele oferite de ceramiști.

În anul celebrării Centenarului Marii Uniri, cea de-a 52-a ediţie a Târgului Olarilor se remarcă a fi manifestarea ce unește prin cultură locuitori români, maghiari și germani din toate zonele istorice ale țării. Ca în fiecare an, la început de septembrie, timp de două zile, Piaţa Mare va găzdui peste 100 de meşteri olari din cele mai renumite centre de olărit din ţară, care vor recrea spiritul târgurilor de odinioară. Vizitatorii târgului, localnici şi turişti, vor avea, astfel, oportunitatea de a se familiariza cu tehnicile olăritului tradițional, dar şi cu ceramica modernă, și de a achiziționa produse decorative sau utilitare specifice acestui meșteșug: oale, ulcele, blide, căni, cahle pentru soba de teracotă, clopoței, instrumente muzicale etc.

Târgul Olarilor se desfăşoară în zilele de 1 şi 2 septembrie, în Piaţa Mare, şi va fi deschis vizitatorilor între orele 9.00 – 20.00.

Din perimetrul târgului nu va lipsi roata olarului, aşa că publicul va avea prilejul să urmărească transformarea unei bucăţi de lut în vas, în timpul demonstrațiilor oferite de meșteri. De asemenea, pe parcursul celor două zile, artiști ceramişti vor îndruma copiii să își descopere talentul si îndemânarea, să își dezvolte imaginația şi inventivitatea, în cadrul unor ateliere de modelaj în lut şi pictură pe obiecte ceramice.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu, Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal ASTRA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*