Teatru, afaceri și diplomație. În 2018, Primăria Sibiu a investit în cultură 15 procente din veniturile proprii

Diplomați și oameni de afaceri din spațiul lingvistic german au făcut cunoștință cu noile spectacole ale Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu.

Naționalul sibian a prezentat vineri, 18 ianuarie, și sâmbătă, 19 ianuarie, în prezența unor invitați din mediul diplomatic și de afaceri, din spațiul lingvistic german, două dintre cele mai noi spectacole din repertoriu. Este vorba despre „Urciorul sfărâmat / Der zerbrochene Krug“, concept spectacol și scenariu Armin Petras, regia Dominic Friedel – coproducție a Secției Române și Secției Germane ale TNRS, respectiv producția Secției Germane „Încoace și încolo / Hin und her“, în regia lui Alexander Riemenschneider.

CONSTANTIN CHIRIAC | director general TNRS: „TNRS, prin cele două secții ale sale și împreună cu toate structurile asociate – Festivalul Internaţional de Teatru, Bursa de Spectacole de la Sibiu, Programul de Voluntariat, Departamentul de Artă Teatrală (Actorie, Teatrologie – Management Cultural și Coregrafie) din cadrul ULBS și Platforma Internațională de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural -, reprezintă una dintre cele mai importante platforme de creativitate, dialog şi mobilitate a profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului, din întreaga lume. Toate aceste instituții au o deschidere semnificativă către comunitatea locală, iar proiectele realizate în colaborare au un impact puternic la nivel național și internațional și se bucură întotdeauna de parteneri de încredere în rândul comunității. TNRS și structurile asociate au devenit, în timp, piloni regionali de cultură, educație și cercetare. Ne bucură prezența alături de noi a unor parteneri puternici din mediul diplomatic și mediul de afaceri din spațiul lingvistic german și nu numai.“

Alături de primarul Astrid Fodor, Constantin Chiriac, directorul general al TNRS, și Hunor Horvath, noul șef al Secției Germane, au fost prezenți la spectacole ES Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei, Thomas Kloiber, directorul Forumului Cultural Austriac București, Andreas Huber, consulul onorific al Austriei la Sibiu, Hans Tischler, consulul Germaniei la Sibiu,  Evelin Hust, directorul Institutului Goethe București, Ioan Bondrea, rectorul ULBS,  general Ghiță Bîrsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ Sibiu, Cristian Macedonschi, manager general Trus HoReCa Services, Oswald Kolb, manager general Continental Sibiu, Klaus Eichhorn, director general Daimler, Star Transmission și Star Assembly, Alexander Firsching, vicepreședinte senior și director comercial Bosch Blaj.

Cheltuieli mari pentru cultură

Sâmbătă, a avut loc la Primăria Sibiu o întâlnire de lucru cu edilul-șef Astrid Fodor. Reprezentanții teatrului și invitații au discutat cu gazda posibilitățile de cooperare pentru promovarea culturii. „În 2018, Primăria Sibiu a investit în cultură 15% din veniturile proprii ale bugetul local, aceste sume finanțând activitatea celor trei instituții culturale sub autoritatea Consiliului Local, dar și evenimentele culturale organizate de instituții publice și operatori privați prin Agenda Culturală. Mediul de afaceri oferă constant acestor evenimente o sursă suplimentară de suport financiar și, de aceea, astfel de întâlniri sunt utile pentru a prezenta proiectele viitoare pe care putem colabora cu toții în folosul publicului și al comunității orașului nostru“, a apreciat Fodor.

Șef tânăr

Hunor Horvath este noul șef al Secției Germane a TNRS, din această lună. Posesor al unei cetățenii multiple – română, germană și maghiară, Hunor Horvath s-a născut în 1986, în Sf. Gheorghe, fiind unul dintre absolvenții promoției 2011 a instituției Athanor Akademie, Burghausen, din Germania. Acest fapt i-a permis să activeze în domeniul teatrului și cinematografiei încă din anii studenției. Participarea la numeroase workshop-uri, precum și absolvirea a două programe de studii universitare de master în domeniul Managementului Cultural și Artelor Performative, în cadrul unor universități de prestigiu din Elveția, i-au permis să se specializeze și în câmpul regiei și al managementului proiectelor culturale. A colaborat cu diverse instituții din România, Germania și Elveția, vorbește fluent germană, engleză, maghiară și română.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*