Teatrul sibian își ia rămas bun de la Ilie Gheorghe

Actorul Ilie Gheorghe, cunoscut mai ales pentru prestația sa din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani.

foto: Adrian Bulboacă

„S-a înălțat la Cer unul dintre cei mai mari actori ai neamului românesc: Ilie Gheorghe. A plecat pe puntea dintre cele mai frumoase luni ale anului: aprilie cea plină de rugăciunea luminii și florilor, și mai – bucuria culorilor și a primelor fructe!

Cum nimic nu este întâmplător în viață, „Faust” revine primăvara pe scenă pentru a arăta învățătura Domnului Iisus: „cu moartea pre moarte călcând”! Cele două reprezentații „Faust”, din 30 aprilie și 1 mai, vor fi prinosul și omagiul artiștilor și publicului, celui care, vreme de aproape 10 ani, l-a întruchipat pe Faust în România și în lume. Așa cum a mărturisit: „Faust m-a învățat să nu mă mai tem de moarte!”

Întreaga suflare îndoliată a TNRS va cânta înălțarea la cer a sufletului marelui artist Ilie Gheorghe precum în finalul spectacolului, când Faust se înalță cu tinerii la cer, cântând.

Drum cu lumină, Maestre!”, este mesajul transmis de Constantin Chiriac din partea colectivului Teatrului Național „Radu Stanca” și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat