Titlul Bikini Race merge la Cluj

14 concurente s-au distrat de minune, pe o vreme superbă, la Bikini Race 2017.  Marea câștigătoare a venit pentru concurs din Cluj și va pleca anul acesta într-o excursie all-inclusive la surf în Tenerife

Zi superbă cu peste 10 grade, ieri, la cea de-a patra ediție a concursului Bikini Race. Cu tentația unui premiu extrem de atractiv, o excursie all-inclusive la surf, în Tenerife, oferită de SupAcademy, 20 de domnișoare și-au anunțat intenția de a participa la acest concurs. Bikini Race 2017 a constat în trei probe, o probă de prezentare pe catwalk, un traseu de slalom pe pârtia D a complexului și un traseu aplicativ, compus din aruncări la coș cu mingi de minibaschet și de baschet de pe banda rulantă a școlii de ski, o coborâre în viteză pe tubing, escaladarea mai multor obstacole, traversarea pe burtă a unui tunel precum și o săritură la trambulină chiar înaintea liniei de finish. Fiecare probă a fost punctată de juriu, iar fiecare coș marcat valora câte 10 puncte. Juriul, format din Adi Bibu de la clubul Puma, interpretul Ciprian Silași, reprezentantul companiei Avon și doi dintre jucătorii exponențiali ai echipei de baschet CSU Sibiu, Igor Mihailovic și Chris Cooper, au urmărit atât eficiența parcurgerii traseului cronometrat dar și stilul în care concurentele au traversat obstacolele. La finalul competiției, cei doi baschetbaliști au parcurs întreg traseul, excelând, evident, la aruncările la coș. Evident, concurentele ce au aruncat atent, fără să se precipite, au obținut un mare avantaj, de aici și diferența mare de punctaj față de restul plutonului. După aproape o oră scăldată în ropote de aplauze din partea numeroșilor spectatori veniți la Păltiniș să vadă un adevărat spectacol, juriul a deliberat iar Anca Tondea, din Cluj, a fost declarată marea câștigătoare a Bikini Race 2017, cu 184 de puncte. Pe lângă excursia la surf în Tenerife, câștigătoarea a plecat acasă cu produse Avon și Brand Circus și vouchere la magazinul IXXXI. Daliana Dumitra a ocupat locul secund, cu 178 de puncte, fiind recompensată cu două invitații la Electric Castle, produse Avon și Brand Circus și un voucher de 200 de lei la IXXXI. Iar pe locul III s-a situat Daiana Fănuță, care a reușit un total de 157 de puncte, și care a câștigat două invitații la Airfield Festival, produse Avon și Brand Circus și un voucher IXXXI în valoare de 100 de lei. Totalul premiilor la Bikini Race 2017 depășește suma de 2000 de euro. Concursul a fost prezentat de Cosmin Tudoran.

Sezonul se închide cu Slide and Freeze

Cel mai trăznit concurs va închide cel de-al șaptelea sezon de iarnă în complexul Arena Platoș Păltiniș. Slide and Freeze propune temerarilor un lac cu apă suficient de rece încât să fie nevoie de o mică doză de nebunie, lac pe care vor trebui să îl traverseze pe schiuri, pe placă sau la „volanul” propriilor ambarcațiuni. Concursul este extrem de gustat în resorturile de ski din Austria, în special în zona Tirol, fiind unicul de acest gen din România. Slide and Freeze va avea loc duminică, 12 martie, de la ora 12.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*