Deşi au

Primarul Toader Roman este asaltat cu plângeri penale din cauza eternului contracandidat

Primarul Toader Roman este asaltat cu plângeri penale din cauza eternului contracandidat

fost aspru sancţionaţi de electorat şi au pierdut puterea PDL-iştii din Blăjel şi Sibiu, ca de altfel din toată ţara, continuă să facă mult rău, aşa cum au făcut în toţi anii de tristă amintire în care au fost la guvernarea ţării,.acuză juristul Toader Roman, primarul comunei Blăjel

„Armele acestora sunt acum altele: plângeri şi denunţuri penale nefondate, sesizarea neîntemeiată a diferitelor instituţii de control, intrigă şi dezbinare între oameni şi, nu în ultimul rând, calomnia prin presă“, continuă Roman, primar cu şase mandate la activ. Zilele trecute, un cotidian sibian a publicat un articol intitulat „Boicot la Blăjel împotriva primarului“.

 

„Articolul a apărut la comanda politică a consilierilor PDL din Blăjel, nefiind un demers jurnalistic autentic, obiectiv şi dezinteresat. El dovedeşte că fosta putere portocalie are, încă, o puternică influenţă asupra presei sibiene. Aceste afirmaţii sunt susţinute de modul total nedeontologic în care a apărut articolul, fără a se lua în prealabil punctul de vedere al subsemnatului, dar şi de informaţiile şi dovezile care mi-au fost aduse, privind implicarea fostului deputat PDL Ştirbeţ Cornel în apariţia respectivului articol în paginile ziarului «Tribuna»“, a ţinut să menţioneze edilul din Blăjel.

 

 

Cine sunt actorii „portocalii“

 

Ioan Roman – fost secretar al comunei Blăjel, în prezent consilier local din partea PDL, contracandidat al actualului primar în două campanii electorale(2008 şi 2012) şi veşnic vânător al funcţiei de viceprimar, pe care nu reuşeşte să o obţină. „Este responsabil cu sesizările administrative, plângerile şi denunţurile penale formulate împotriva subsemnatului  şi împotriva celor apropiaţi mie“, consider Toader Roman.

Cristian Vasile Roman – ginerele lui Ioan Roman, a fost vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) în timpul Guvernului Boc şi protejatul fostului deputat PDL Cornel Ştirbeţ, căruia îi este şi fin de cununie. În prezent, este funcţionar în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sibiu. În timpul guvernării PDL, profitând de funcţia pe care o ocupa la Bucureşti, era cel care comanda controalele diferitelor instituţii ale statului la sesizările făcute de el sau de socrul său.

Marius Mărginean – fost consilier al primarului, timp de opt ani, demis din cauza unor nereguli descoperite în desfăşurarea proiectelor locale cu finanţare guvernamentală şi europeană, cu care fusese însărcinat. „Din cauza lui, Primăria Blăjel a fost sancţionată cu sumele de 20.000 lei şi 160.000 lei. În ultima perioadă, sesizările penale şi acţiunile în justitie ale acestuia, făcute împotriva subsemnatului şi împotriva altor consilieri locali se ţin lanţ“, povesteşte primarul.

Cornel Ştirbeţ – deputat PNL, trecut la PLD şi apoi PDL între 2000 şi 2012. Deşi nu a mai fost reales după trei mandate, rămâne foarte influent cel puţin în organizaţia judeţeană PDL Sibiu, fiind chiar vicepreşedinte la nivel naţional al formaţiunii, până în 2011. Se trage din Ştenea şi este naşul de cununie al lui Cristian Vasile Roman.

 

Răspuns la acuzaţii

 

„Nu doresc nici celui mai mare duşman al meu să fie în situaţia în care mă aflu de ani de zile“, susţine primarul Blăjelului, asaltat de plângeri, denunţuri şi sesizări la toate instituţiile judiciare şi de control ale statului. „Ţinta acestora nu este doar subsemnatul, ci oricare persoană sau instituţie care are vreo legătură cu mine: consilieri locali, funcţionari publici şi personal contractual din primărie, rude, Primăria Blăjel, Consiliul Local Blăjel etc.“, afirmă Toader Roman. Ca răspuns la acuzele care i-au fost aduse, el a ţinut să facă o serie de precizări, a căror conformitate este dispus să o dovedească. „Primarul unei localităţi, în general, şi subsemnatul, în special, nu are nicio competenţă şi obligaţie în ce priveşte punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti care privesc Consiliul Local. De asemenea, nu au existat niciodată mai multe hotărâri judecătoreşti care trebuiau şi nu au fost puse în executare, ci una singură şi acest lucru s-a petrecut în şedinţa Consiliului Local Blăjel din data de 27 decembrie 2012. De aici se observă că afirmaţia celor care au comandat articolul în data de 10 ianuarie 2013 a fost făcută în mod tendenţios, nesincer şi cu rea-credinţă“, a subliniat el.

 

Socrul reclamă, ginerele controlează

 

În anul 2011, în timpul guvernării Boc, Ioan Roman a sesizat ANFP, unde vicepreşedinte era chiar ginerele său, Cristian Vasile Roman. Acesta a trimis o adevărată armată de control la Primăria Blăjel, unde s-a verificat toată activitatea instituţiei pe linia funcţionarilor publici. „Victime ale controlului sunt două femei din primărie, care nu au fost angajate, aşa cum tendenţios se susţine în articol, şi promovate în funcţii publice de execuţie şi pe care PDL-iştii Roman Ioan şi Roman Vasile Cristian doresc să le vadă şomere“, arată Toader Roman. În acelaşi timp, cei doi au formulat şi plângere penală împotriva primarului, pentru abuz în serviciu.

 

Vinovatul reclamă, Primăria plăteşte

Ioan Roman şi Marius Mărginean, cel care, de altfel, avea atribuţii de serviciu exprese pe linia proiectelor finanţate din fonduri naţionale şi europene, au sesizat instituţiile statului despre neconformităţile apărute în procedura de licitaţie şi de derulare a unor proiecte. Primăria a fost obligată să plătească sume importante, dar a contestat în instanţă amenzile primite. Dacă pierde, administraţia locală este hotărâtă se se îndrepte împotriva lui Mărginean, pentru recuperarea prejudiciului. „Trebuie observat faptul că nu subsemnatul a fost sancţionat, neavând atribuţii directe în domeniu, ci Primăria Blăjel, iar banii vor fi plătiţi de toţi locuitorii comunei, sens în care trebuie să «mulţumim» celor doi reclamagii“, atrage atenţia Toader Roman.

 

Nici agricultura nu scapă de plângeri penale

Sesizările lui Ioan Roman şi Cristian Vasile Roman au atins şi domeniul subvenţiilor din agricultură. În urma acestor plângeri penale, DNA Alba Iulia a fost obligată să facă cercetări asupra celor sesizate, iar în final procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de edilul-şef. „Urmează ca acum să mă îndrept eu împotriva celor doi cu plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă“, avertizează el.

 

Înscenare după închiderea secţiilor de votare

 

Ar fi fost un fapt ieşit din comun dacă alegerile locale s-ar fi terminat fără cel puţin o plângere penală din partea „reclamagiilor de serviciu“, Ioan Roman şi Cristian Vasile Roman, face haz de necaz şeful administraţiei Blăjelului. Astfel, în ziua alegerilor, după închiderea secţiilor de votare, în jurul orei 22, Cristian Roman a sunat la 112 pentru a sesiza că primarul oferă mită pentru a fi ales. „Mită electorală după închiderea secţiilor de votare… greu de digerat o astfel de prostie. Poliţia şi-a făcut datoria, a venit la faţa locului, a făcut cercetări şi, cum era normal, a dispus începerea urmăririi penale faţă de subsemnatul“, ridică din umeri primarul reales.

 

Aleşi fără loc

 

În ceea ce priveşte motivul aşa-numitului boicot al consilierilor PDL, nevalidarea de către Consiliul Local Blăjel a unui mandat de consilier local din partea PNŢCD şi a unui mandat de consilier din partea PP-DD, Toader Roman răspunde că hotărârile privind validarea mandatelor de consilier local sunt adoptate exclusiv de către Consiliul Local cu votul majorităţii consilierilor. „Subsemnatul, în calitate de primar, nu am drept de vot în Consiliul Local şi, în consecinţă, nu am nicio putere de decizie asupra hotărârilor pe care acest for deliberativ le adoptă. Nevalidarea mandatului numitului Mărginean Marius a fost hotărâtă de Consiliul Local Blăjel, cu respectarea legii, deoarece PNŢCD a comunicat Consiliului Local Blăjel că acesta nu mai face parte din partidul pe a cărui liste a candidat în alegeri şi că propune validarea următorului supleant de pe lista PNŢCD. Nevalidarea unui mandat de consilier din partea PP-DD se datoreşte faptului că majoritatea consilierilor locali au refuzat introducerea acestui punct pe ordinea de zi. În concluzie, atitudinea consilierilor PDL privind boicotarea şedinţelor Consiliului Local Blăjel dovedeşte că aceştia nu au înţeles principiul de bază al democraţiei, conform căruia minoritatea se supune majorităţii“, a ţinut să reamintească Toader Roman.

 

Adevărata miză

 

Nu respectul faţă de lege sau chestiuni de moralitate îi mână în luptă pe Ioan Roman şi ginerele său, Cristian Vasile Roman, ci interesul de a aduce în Consiliul Local două persoane apropiate lor, care împreună cu aleşii PDL să formeze o nouă majoritate, capabilă să-l propulseze pe Ioan Roman în funcţia de viceprimar al comunei. Aceasta este concluzia actualului primar. Totuşi, el a decis să deschidă calea dialogului, pentru ca scandalurile să nu mai afecteze imaginea întregii instituţii. „Cu toate aceste şicane şi calomnii la care este supusă comunitatea, instituţia primăriei şi implicit subsemnatul, îmi exprim disponibilitatea de a stinge acest conflict şi fac apel la buna credinţă a consilierilor, toate în interesul larg al locuitorilor comunei Blăjel“, conchide Toader Roman.

 

Toader ROMAN | primar Blăjel

 

„Tehnica folosită de numiţii Roman Ioan, Roman Vasile Cristian şi Mărginean Marius este una simplă şi perversă, dar care dă roade în cele mai multe cazuri: dacă vrei să compromiţi pe cineva, trebuie doar să-i faci o plângere penală şi apoi să strigi în gura mare, pe stradă sau în presă, că respectivul are dosar penal. Aşa s-a întâmplat şi în cazul subsemnatului.“

Lasă un răspuns