Toamna se numără zborurile. Aeroportul Cluj are nevoie de investiții de 200 milioane euro

Aeroportul Cluj este “obligat” în următorii 10 ani să investească 200 de milioane de euro în terminale, căi de rulare și pentru prelungirea pistei dacă vrea să atingă 7 milioane de pasageri, crede directorul instituției, David Ciceo.

Directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, spune că investițiile în infrastructura aeriană sunt foarte importante și cu eficiență mult mai mare. “Avem un plan pentru 7 milioane de pasageri. Sperăm să îl implementăm cât mai curând. Traficul va crește foarte mult în România. Anul trecut, creșterea a fost de 25%. La nivel național, vom avea 48 de milioane de pasageri în 2035, ceea ce înseamnă că trebuie să avem investiții în infrastructură. În momentul de față, niciun aeroport din România nu are capacitate suficientă la terminal. Noi o să avem două porți la etaj. Din păcate, s-a întârziat, dar în maxim o lună vor fi funcționale. Pentru a putea deservi 48 de milioane de pasageri în România trebuie dublu terminale, dublu platforme, dublu facilități, dublu parcări auto. Suntem optimiști, dar trebuie să găsim sursele de finanțare. În ultimii 20 de ani, traficul aerian în România a crescut de peste 10 ori, traficul CFR a scăzut. Sunt importante investițiile în infrastructura CFR, dar sunt mult mai importante în infrastructura aeriană și cu o eficiență mult mai mare. Avem nevoie de căi de rulare, prelungirea pistei, terminal cargo, terminale. Avem venituri proprii importante. Anul trecut, aeroportul a avut 4 milioane de euro profit. Sperăm în fonduri europene, credite, putem susține credite dacă le luăm pe 20-25 de ani. Aeroportul Cluj este obligat în următorii 10 ani să investească 200 de milioane de euro. Ca să aducem 7 milioane de pasageri la Cluj trebuie să aducem noi destinații, noi companii aeriene, trebuie să asigurăm infrastructura”, a precizat Ciceo, luni, la un post de radio.

Noi rute din toamnă

Ciceo a menționat că din toamnă, companiile aeriene vor începe să opereze noi rute. “Tarom a început Paris Charles de Gaulle, este o destinație foarte importantă, foarte bună pentru conexiuni. Vom avea Lyon începând din 20 noiembrie, Liverpool și Birmingham din 29 octombrie, respectiv din 16 decembrie, două destinații la care a renunțat Blue Air. Având în vedere creșterea de trafic apar și multe modificări. Sunt destinații care nu rezistă, din păcate, sunt destinații care intră, sunt companii care renunță la anumite destinații și sunt preluate către alte companii. Am discutat cu mai multe companii un zbor spre Lisabona, Portugalia. La fel cum am reușit Atena, sunt convins că anul viitor vom avea și Lisabona. Sperăm să reușim să avem și chartere turistice pe timpul verii spre Maroc,  este o țară prietenoasă cu o infrastructură de turism foarte bună.  Am fost în discuții cu compania Nordica din Estonia, ar fi vrut să aducă estoniei la schi, dar din păcate în județul Cluj nu avem facilități foarte bune pentru schi. Sperăm să se îmbunătățească facilitățile, sunt mulți străini care au descoperit România și vor să vină și vara, dar și iarna. Mai suntem în discuții și cu unele companii aeriene italiene care ar dori să înceapă zboruri pe Cluj”, a menționat directorul aeroportului.

David Ciceo, director Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca: “Un nou terminal ar putea fi gata în 4-5 ani, până atunci o să avem cele două porți de îmbarcare la etaj pentru zborurile externe. Analizăm și studiem soluții de extindere și pentru intern. Și la parter mai avem soluții de extindere. Noi am gândit acest terminal care este pentru 3 milioane de pasageri când aveam 200.000 de pasageri. Mai aveam articolele în care eram criticați că e un terminal pentru ciori, acum suntem criticați că e prea mic, dar oricum ne bucurăm că am reușit să ajungem aici”.

Potrivit lui Ciceo, ruta Cluj-Viena va crește din luna decembrie de la două la patru zboruri pe săptămână. La fel, Cluj-Istanbul, de la patru la șapte zboruri pe săptămână din aprilie 2019. „Avem concurență, de exemplu, zborurile intercontinentale, peste Ocean, ar fi New York, în momentul de față oferă Tarom prin București, oferă compania Lufthansa prin Munchen și Frankfurt, oferă Lot prin Varșovia și Turkish Airlines prin Istanbul. Înainte, mergeau foarte mulți cu mașina la Budapesta pentru că era mai ieftin. Având în vedere că există competiție destul de mare au scăzut prețurile, merită toți clujenii când zboară indiferent pe ce destinație pe continent să ia în considerare ofertele pe Cluj. Avem o creștere puternică pe intern. Zboară foarte mulți care înainte mergeau cu trenurile sau cu mașinile. Ne dorim autostrăzi, dar din păcate, faptul că nu avem autostradă până la București ajută partea de aviație. A crescut mult numărul pasagerilor Cluj-București”, mai spune Ciceo.

Antalya, vedeta sezonului

La fel ca și în anii trecuți, Antalya a rămas destinația preferată printre pasagerii care aleg aeroportul clujean. “S-au reluat zborurile spre Egipt, Hurghada și Sharm El Sheikh, este un zbor care merge foarte bine. Avem zboruri și la Constanța, trei zboruri, anul trecut am avut două. Anul următor suntem în discuții cu Aeroportul Constanța să mărim numărul de frecvențe. Este un zbor foarte bun. Sperăm să crească numărul zborurilor pe litoral. Luptăm să creștem numărul zborurilor pe Constanța, nu considerăm normal să avem 10 zboruri pe săptămână în Antalya și doar trei spre Constanța. Noi sperăm măcar 4 zboruri să avem anul viitor. Avem destinații foarte bune spre Grecia, avem șase destinații aici cu încărcare foarte bună, avem destinații în Spania, în Italia care merg foarte bine. Antalya este cea mai bună destinație de foarte mulți ani. Și Tunisia este în creștere. Avem Atena începând de anul acesta, o destinație foarte bună”, a declarat directorul aeroportului.

2

milioane de pasageri pe Aeroportul Internațional Cluj ar putea fi aniversați până în 10 septembrie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*