Tommy Robredo, primul jucător din top 10 ATP participant la Sibiu Open

Sibiu Open, singurul turneu de tenis masculin ATP Challenger din România, îl aduce pe Tommy Robredo, unul dintre cei mai titrați tenismeni ai ultimului deceniu. Robredo a ocupat locul 5 mondial și i-a învins de câte două ori pe Federer, Djokovic și Murray. Șapte jucători de pe tabloul principal al US Open joacă și la Sibiu Open.

foto: Silvana Armat

Tenis Club Pamira organizează a 6-a ediție a Sibiu Open, cel mai important turneu de tenis masculin din România. Sibiu Open este singurul turneu de tenis din circuitul ATP, din România, turneu dotat cu premii de 50.000 de dolari.

După ce, anul trecut, olandezul Robin Haase, veteran al locurilor fruntașe în clasamentul ATP, a câștigat turneul Sibiu Open, atât la simplu, cât și la dublu, ediția din acest an vine cu o și mai mare surpriză. Vedeta turneului din acest an este nimeni altul decât spaniolul Tommy Robredo. Jucătorul de origine spaniolă a intrat în circuitul ATP în anul 1998. A intrat pentru prima dată în top 100 ATP în anul 2001, pe locul 98, și a început rapid ascensiunea spre vârful clasamentului. În anul 2003, s-a apropiat de zona primilor 20, unde a rămas până în 2006, când a intrat pentru prima dată în top 10, pe locul 7. În 28 august 2006, Robredo ocupa locul 5 în clasamentul ATP. Spaniolul a fost o prezență constantă în top 10 timp de doi ani și s-a păstrat în vârf până în anul 2010, când a trecut în partea a doua a clasamentului fruntaș, oscilând în jurul poziției 40. A avut o perioadă de accidentări, când a scăzut în clasament, însă a revenit în 2013 direct în vârf. Din păcate, în 2015 s-a accidentat din nou, la piciorul stâng, și a scăzut în clasament până în jurul poziției 480. În 2016 s-a operat la cot și a părăsit circuitul din februarie până în septembrie, însă a revenit în turnee și a pornit un nou asalt spre vârful circuitului ATP. În acest moment, Robredo ocupă poziția 175 în clasamentul ATP.

„În fiecare an ne-am dorit să avem pe tabloul principal cel puțin un jucător de calibru, care să aibă experiența turneelor de Grand Slam. A fost Filippo Volandri, apoi Pere Riba, Robin Haase – care a și reușit să câștige turneul de la Sibiu iar acum am reușit să îl convingem pe Tommy Robredo să participe la singurul Challenger din România. Faptul că jucători de un asemenea calibru au acceptat aceste invitații spune totul despre nivelul la care acest turneu se situează în calendarul internațional al tenisului”, spune Marius Vecerdea, directorul turneului de la Sibiu.

Robredo nu este însă singurul jucător aclimatizat cu atmosfera Grand Slam-urilor. Cum Sibiu Open are loc imediat după încheierea ultimului Grand Slam al sezonului, US Open, la Sibiu vor ajunge mulți jucători ce au respirat atmosfera acestui turneu etalon. Japonezul Daniel Taro a trecut de primul tur și a pierdut în cel de-al doilea în fața liderului la zi, Rafael Nadal, după ce a reușit să câștige primul set. Bjorn Fratangelo, din Statele Unite, l-a învins în primul tur pe Ivo Karlovic, locul 30 mondial, dar a fost eliminat în turul secund. Maximilian Marterer din Germania a jucat în calificări, unde l-a învins pe Leonardo Mayer. Argentinianul a intrat totuși pe tabloul principal, după retragerea lui Murray, și a ajuns până în turul III unde a fost la un pas să îl învingă pe Nadal. Cehul Vaclav Safranek a jucat și el pe tabloul principal, fiind eliminat de Grigor Dimitrov, numărul 8 montial. Stefano Travaglia, și el pe tabloul Sibiu Open, a produs cea mai mare surpriză a turneului din State, eliminându-l pe Fabio Fognini, numărul 25 mondial. Germanul Cedrik-Marcel Stebe și cehul Jan Satral completează prezențele jucătorilor veniți de pe tabloul principal al US Open la Sibiu Open. De asemenea, pe lista turneului de la Sibiu se regăsesc mulți alți jucători ce au participat la turneul de calificări de la US Open, Mario Cecchinato – finalist la Sibiu Open în 2013, Lorenzo Giustino – finalist la Sibiu Open în 2016, Jeremy Jahn, Stefano Napolitano, Casper Ruud sau Guido Andreozzi. „Eforturile pe care le depunem în fiecare an pentru organizarea acestui turneu își arată roadele prin faptul că 13 jucători prezenți la US Open au ales să joace și în turneul de la Sibiu. Eforturile sunt considerabile și viitorul acestui turneu are nevoie de sprijinul întregii comunități, de la parteneri până la spectatori. Sibiu Open a devenit în cei șase ani un spectacol sportiv internațional impresionant pentru România și sper ca iubitorii tenisului să înțeleagă valoarea acestui eveniment”, mai spune Vecerdea.

foto: Silvana Armat

Turneu de calificări și pentru amatori

Turneul Sibiu Open începe în 16 septembrie, cu turneul de calificări. În premieră pentru un turneu din România, Sibiu Open posibilitatea tuturor jucătorilor români să participe la cel mai important turneu de tenis masculin din România. Organizatorii turneului scot la bătaie un Wild Card pe tabloul turneului de calificări într-un mini-turneu ce va avea loc la Tenis Club Pamira în perioada 10-12 septembrie. În turneul de wild-card se pot înscrie toți jucătorii români de tenis, amatori sau profesioniști, care au împliniți 14 ani. Câștigătorul acestui turneu va avansa direct pe tabloul turneului de calificări ce va avea loc între 16-18 septembrie. Învingătorul acestui turneu va primi un wild-card direct pe tabloul principal de simplu al Sibiu Open, unde, cine știe, îl poate întâlni direct pe Tommy Robredo. Tablourile principale debutează luni, 18 septembrie. Semifinalele de simplu și finala de dublu vor avea loc sâmbătă, 23 septembrie, iar marea finală duminică, 24 septembrie. Toate partidele de pe terenul central și terenul secundar vor fi transmise live pe pagina ATP și pe site-ul www.sibiuopen.com și multe dintre partidele competiției vor putea fi vizionate la televizor pe postul DigiSport.

Sibiu Open este un eveniment cofinanțat de Consilul Local Sibiu și Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Sport.

Sponsori: Banca Transilvania, Feleacul, Magnolia Residence, Contempo Cars.

Mesagerul de Sibiu este, ca la fiecare ediție, partener media al Sibiu Open.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*