Totul pentru colectarea selectivă

Conducerea Consiliului Județean a avut inițiativa convocării unui grup de lucru inter-instituțional care, începând din noiembrie 2016, se reunește periodic și din care fac parte specialiști și decidenți, reprezentanți ai primăriilor, operatori din domeniu, dar și membri ai societății civile.

Una dintre măsurile propuse de grupul de lucru anul trecut a fost platforma de informare Sibiulverde.ro, realizată în cadrul unui maraton de 8 ore după program, împreună cu voluntari sibieni, sub coordonarea Fundației Comunitare Sibiu. Tot acest grup de lucru a propus la începutul anului 2017 și modificarea modului de calculare a taxei pentru persoanele juridice, ținând cont de sesizările primite.

Probleme la blocuri

În prezent, grupul de lucru abordează și tematica monitorizării performanței noului sistem, iar componența sa a fost extinsă la instituțiile cu rol de avizare și control, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu și Garda de Mediu Sibiu. La întâlnirea de săptămâna trecută, grupul de lucru a discutat un plan de acțiuni pentru a promova o mai bună pre-sortare a deșeurilor de către cetățenii din cartierele de blocuri, în special privind deșeul biodegradabil – resturi de fructe și legume, material vegetal – care trebuie pus separat deja din bucătăria fiecăruia și depozitat apoi în containerele de culoare maro. Dacă din pubelele provenind de la zonele de case se colectează deșeu biodegradabil de calitate (ce poate fi tratat și valorificat drept compost), în zonele de blocuri sunt probleme serioase ce duc la refuzul transporturilor la stația de sortare și compostare, iar deșeurile biodegradabile ajung netratate la rampa din Cristian, fapt ce contravine legislației și conduce în timp la creșterea costurilor pentru cetățeni.

Întâlniri în cartiere

Prin acțiuni de informare, aceste neajunsuri pot fi depășite, sunt de părere reprezentanții Consiliului Județean. „Cu certitudine, fără cooperarea populației, trecerea la noul sistem de colectare selectivă nu poate funcționa – este o schimbare majoră pentru noi toți, a cărei reușită se construiește în timp”, a subliniat Daniela Cîmpean, președintele instituției. Grupul de lucru s-a angajat la mai multe tipuri de acțiuni de comunicare cu cetățenii, printre care  și o serie de întâlniri publice pe cartiere, cu accent pe zonele de blocuri. Reprezentanții Consiliului Județean au prezentat și o oportunitate de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu pentru proiecte vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind gestionarea deșeurilor, solicitanți eligibili fiind unitățile de învățământ, primăriile și ONG-urile.

Daniela Cîmpean s-a rugat de șefii instituțiilor 

Pentru a face posibilă o bună corelare la nivel de județ a acțiunilor informative și educative deja în curs de desfășurare pe tema managementului deșeurilor, președintele Consiliului Județean a rugat toate instituțiile reprezentate în grupul de lucru să comunice despre acțiunile pe care le au în plan sau în curs de desfășurare. În prezent, au fost identificate nouă astfel de inițiative, cele mai multe adresate unităților de învățământ, derulate de ADI Eco Sibiu, operatorul de salubritate SOMA, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Garda de Mediu, dar și ONG-uri naționale sau locale. Multe dintre ele se desfășoară în mediul rural, unii dintre inițiatorii ca asociația „Un Viitor fără Gunoi” având în vedere localități incluse în patrimoniul UNESCO, precum Valea Viilor și Biertan. ADI Eco Sibiu derulează în șapte comune și patru orașe din județ sesiuni educative ECO-ATITUDINE, ca parte a unui program național. SOMA are în plan, pentru luna viitoare, realizarea unui ghid practic de colectare selectivă ce va fi distribuit locuitorilor din Zona 1 Sibiu prin intermediul primăriilor și școlilor.

DANIELA CÎMPEAN | președinte CJ

„Cu certitudine, fără cooperarea populației, trecerea la noul sistem de colectare selectivă nu poate funcționa – este o schimbare majoră pentru noi toți, a cărei reușită se construiește în timp.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*