Trădaţi de Tabără

 

Fermierii sibieni sunt nemulţumiţi de menţinerea subvenţiei pentru ovine şi caprine la nivelul din 2010. Aceştia consideră că au fost minţiţi de ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi sunt nemulţumiţi de atitudinea acestuia.

 

Sibianul Marcel Andrei, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, este de părere că fermierii au fost minţiţi de către ministrul Valeriu Tabără, care le-a promis în luna iulie subvenţii de 60-70 de lei pe cap de animal. În urmă cu câteva zile, ministrul s-ar fi răzgândit şi a declarat că subvenţiile de anul acesta se vor menţine la nivelul celor din 2010, adică 40 de lei pe cap de animal. „Părerea noastră este că am fost minţiţi, pentru că ne-a promis 60 de lei. Dacă domnul Tabără se ţinea de promisiune, era altceva. Menţinând cuantumul subvenţiei la 40 de lei la ovine şi 410 de bovine, practic primim mai puţin decât anul trecut, având în vedere faptul că la importuri au crecut preţurile, la motorină la fel… Deci subvenţia noastră reală este mai mică decât în 2010. Neonorând promisiunea sau chiar mai mult de atât, ne-a minţit, comportându-se ca un patron al SRL-ului MADR, condus din umbră şi de şeful de cabinet domnul Vaida Gheorghe, care de fapt este autorul celor mai multe dezinformări da la MADR”, susţine liderul fermierilor.

 

Proteste de amploare din ianuarie 2012

 

De asemenea, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine este de părere că ministrul trebuia să-şi respecte promisiunea iniţială cu atât mai mult cu cât „decizia de la Bruxelles semnată chiar de Dacian Cioloş (comisarul european pentru agricultură – n. red.) spune clar că plata complementară pentru ovine şi caprine este de 27 de euro pe cap de animal. Din moment ce este o decizia, aceasta trebuia respectată”, precizează Marcel Andrei. Crescătorii de animale, atât cei de ovine şi caprine, cât şi cei de bovine, sunt decişi să susţină acţiunile de protest anunţate de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), pentru luna ianurie 2012. Şi preşedintele Federaţiei Agrostar, Niculae Ştefan, s-a arătat nemulţumit de fondurile alocate pentru sectorul agricol în 2012 şi a anunţat că fermierii vor organiza pichetări la Guvern, Ministerul Agriculturii, Parlament, dar şi în teritoriu marşuri şi mitinguri de protest cu utilajele agricole, începând din ianuarie 2012.

 

Subvenţii de peste 1 miliard de lei

 

Ministrul Agriculturii a precizat că banii alocaţi pentru sectorul zootehnic, categoria ovine-caprine plus bovine, depăşeşc suma de un miliard de lei, având în vedere faptul că în 2011 numărul caprinelor şi ovinelor a crescut cu 800.000 de animale, iar efectivul de bovine este cu 200.000 de capete mai mare.

 

 

Marcel ANDREI | preşedinte SNCOC

 

Şi noi susţinem membrii LAPAR în demersul lor de pichetare a Ministerului Agriculturii. Am luat, alături de crescătorii de bovine, decizia de a susţine orice formă de manifestare care se îndreaptă împotriva ministrului. Cerem demisia ministrului Agriculturii!”

FOTO: Anul nou începe cu proteste la Bucureşti, ameninţă fermierii conduşi de Marcel Andrei

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*