Tradiţia revine cu forţe proaspete: “Costumul popular l-aş purta în fiecare zi!”

Copii din 14 localități ale județului Sibiu se întrec, în aceste zile, la faza județeană a olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”.Cea de-a 22-a ediţie a evenimentului a început în această dimineață și se va desfășura timp de trei zile, la Biblioteca Judeţeană ASTRA, corpul B. Concursul urmăreşte conştientizarea şcolarilor asupra valorilor civilizaţiei populare româneşti, potrivit organizatorilor.

Aurelia Dobrilă, din Arpaşu de Sus, îndrumă copiii să confecționeze costume populare. “De 6 ani, învăţ copiii să confecţioneze costume populare pentru femei şi bărbaţi. Aceştia sunt foarte receptivi, însă sunt și câţiva care, în timp, descoperă că nu au neapărat o chemare spre acest domeniu. Costumul popular l-aş purta în fiecare zi, chiar şi la biserică, însă mă tem de reacţia celorlalţi. Ştiu şi să ţes, dar, pentru că timpul nu îmi permite, am hotărât să mă axez în mare parte pe confecţionarea costumelor populare. Am participat la fiecare ediţie a Olimpiadei din anul 2011, aducând cu noi în marea majoritate a ediţiilor locul I și II”, povesteşte Aurelia.
La această ediţie s-au înscris 133 de elevi, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, care reprezintă 31 de şcoli, licee, cluburi şi ateliere particulare din judeţul Sibiu. Astăzi, concurenții s-au întrecut la cusut, ţesut, confecţionat port popular şi podoabe, mâine vor crea icoane pe sticlă sau lemn şi pictură naivă, iar în ultima zi se va prezenta prelucrarea lemnului, a osului, a fierului, precum și olăritul.

În vârstă de 14 ani, avrigeanca Andreea Prier a participat deja la trei dintre ediţiile olimpiadei. “De 5 ani confecţionez diferite ţesături la război. Astăzi ţes o trăistuţă, care de obicei durează între o oră şi jumătate și două ore. În fiecare an am luat premiul I, atât la faza județeană, cât şi la cea națională”, ne-a mărturisit tânăra.

Copiii care vor obţine premiul I se califică la faza naţională a olimpiadei, care se va desfăşura între 25 și 30 iulie, în Muzeul în Aer Liber.


text și foto: Iulia ANDRAȘ

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*