Tradiții pascale din județul Sibiu

Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, asemeni Căruia vor învia toţi creştinii. Lumina Învierii coboară în fiecare casă, în fiecare familie, în fiecare suflet.

foto: CNM ASTRA

În zona Sibiului există obiceiul să fie împodobit un pom cu ouă frumos decorate. Această tradiţie este păstrată de la comunităţile saşilor din Transilvania, iar în zilele noastre e preluată şi în familiile mixte sau chiar în familii româneşti. Ceremonialul e asemănător cu cel al bradului de Crăciun, cu deosebirea că globurile sunt înlocuite cu ouă, iar bradul cu crenguţe de pomişori înflorite, atent aranjate într-o vază. Oul crud este golit de conţinut prin două orificii făcute cu un ac de cusut în cele două capete; prin suflare, gălbenuşul şi albuşul sunt eliminate, rămânând doar coaja oului. Prin orificii se trece un fir cu aţă, ce se înnoadă apoi la un capăt, şi astfel oul poate fi agăţat. Dar mai întâi oul este pictat şi colorat sau decorat cu abţibilduri. Vaza ce conţine crenguţele înflorite şi ouăle frumos decorate are un loc de cinste la masa sărbătorilor pascale.

Jocuri cu ouă

În strânsă legătură cu tradiţiile săseşti sunt şi jocurile cu ouă de Paşti, practicate în localităţi din judeţul Sibiu. Aceste jocuri şi interferenţele între tradiţiile româneşti, săseşti şi maghiare sunt amintite de Artur Gorovei, care face un studiu comparativ cu accent pe ţările occidentale. Oul înroşit, simbol al sărbătorilor pascale, este cinstit în localităţile din judeţul Sibiu prin diferite jocuri ai căror actanţi sunt deopotrivă cei mici şi cei mari.

În Sălişte, ouăle roşii sunt câştigate în cadrul unui joc cu mingea. Băieţi şi tineri ies în stradă, aşează oul roşu într-un anumit loc, iar apoi, de la o distanţă de şapte metri, încearcă să lovească oul cu mingea. Cel care reuşeşte, duce oul roşu acasă.

În Sadu, jocul cu ouă roşii cunoaşte o altă formă, iar tinerii trebuie să-şi dovedească dibăcia de a ochi ouăle roşii cu banul. Obiceiul se desfăşoară astfel: un copil ţine un ou roşu în mână, iar de la o distanţă de un metru-doi, un altul trebuie să nimerească oul cu moneda, iar în momentul impactului moneda trebuie să rămână înfiptă în ou. Obiceiul se practică în prima şi în a doua zi de Paşti.

O formă asemănătoare a obiceiului se întâlneşte în Cârţişoara şi în Nou Român: băieţii fac o gaură în pământ, aşează oul roşu în ea şi, de la o distanţă de un metru, încearcă să-l lovească tot cu ajutorul unei monede. Sub această formă, obiceiul se întâlneşte şi în Arpaşu de Sus.

Mediaşul se individualizează prin două jocuri diferite de cele anterior prezentate: oină şi ţuru, ambele  jucate în cartierul Moşnei. În prima zi de Paşti, la ora 10, locuitorii de pe strada Stejarului se strâng pentru un joc de oină, iar la final câştigători şi învinşi marchează jocul cu un pahar de vin şi cu ouă roşii. Câteva străzi mai departe, la ora 11, alţi medieşeni sărbătoresc Paştile prin ţuru, un joc asemănător oinei, dar care se desfăşoară pe un teren în pantă. Câştigă echipa ce rezistă cel mai mult în joc. Ţuru este un joc de cartier şi se desfăşoară în municipiul Mediaş din anul 1850.

Vânătoarea ouălor de Paşti se desfăşoară astfel: în dimineaţa primei zile de Paşti, copiii se adună pentru a căuta ouăle ascunse de iepuraş, fie în casă, fie în grădină. Copilul care găseşte cele mai multe ouă este declarat câştigător, iar toţi copiii sunt recompensaţi cu ouăle găsite. În această formă, obiceiul este cunoscut şi practicat şi în rândul saşilor şi landlerilor din judeţul Sibiu.

Stropitul fetelor

Corelat cu sărbătoarea de Paşti este şi obiceiul de a merge la udat sau la stropit. Obiceiul este consemnat în Transilvania, Bucovina şi Banat. Actanţi sunt feciorii care poposesc la casele fetelor şi, alături de urarea „Hristos a Înviat!“, cer permisiunea de a stropi fata pentru a-i merge bine tot anul. Aceştia sunt cinstiţi cu ouă roşii, prăjituri şi băutură. Iniţial stropitul se făcea cu apă –  mai apoi fiind înlocuit cu parfum sau apă de colonie.

Legenda „stropitului” ne duce cu aproape două milenii în urmă, în vremuri biblice, când se spune că fiica unui evreu ar fi leşinat la aflarea veştii Învierii lui Iisus. Atunci, tinerii din preajmă au stropit-o cu apă, pentru a-şi reveni în simţiri. Astfel a luat naştere obiceiul „stropitului de Paşti”, adus în zona Sibiului în Evul Mediu de către coloniştii saşi. Obiceiul a fost practicat numai în familiile nobiliare săseşti şi maghiare, ulterior fiind preluat şi de către români.

Udatul cu apă – înlocuit în prezent cu stropitul cu parfum – este un fenomen des întâlnit în cultura tradiţională şi reprezintă resemantizarea contemporană a unui act de purificare şi fertilitate.

De ce oul?

Paştile creştinilor reprezintă sărbătoarea Învierii Domnului, după al cărui model vor învia toţi creştinii, sărbătoare a luminii, prilej de bucurie sfântă. Oul e simbol al începutului şi nemuririi, ce confirmă resurecţia, învierea şi renaşterea ciclică, având modelul cosmogonic.

Datinile şi credinţele creştine s-au pliat pe substratul precreştin a tradiţiilor legate de venirea primăverii şi renaşterea naturii, a cultului strămoşilor, a unor divinităţi din natură, a unor fenomene naturale sau practici magice legate de fertilitate şi sunt cunoscute în paginile cărţilor de specialitate sau încă practicate în contemporaneitate.

Tradiții respectate cu sfințenie

În satele din Mărginimea Sibiului, în Joia Mare, femeile vopsesc ouăle cu culori obţinute natural din coji de ceapă sau sfeclă roşie, iar în Vinerea Mare se ţine post negru şi nu se pune mâna pe cuie şi ciocan, acestea fiind folosite la răstignirea lui Iisus.

În judeţul Sibiu, mai ales în zona rurală din Mărginimea Sibiului, tradiţiile şi obiceiurile de Paşte sunt încă respectate cu sfinţenie. Obiceiurile încep încă din sâmbăta de dinaintea Floriilor, când toată lumea merge la biserică cu crengi de salcie care, odată sfinţite, sunt duse în cimitir, aşezate în case, în grajdurile animalelor pentru a aduce belşug. „Există credinţa că ramurile de la Florii aduc rodire şi belşug oriunde ar fi aşezate – în grădini, pe ogoare, în livezi, în staule, coteţe, stupi. Crengile de răchită sau de salcie aduse de la biserică se păstrează la icoane ori sub streşinile caselor şi se aprind când trebuie alungaţi norii aducători de grindină. Tinerele fete culeg diferite flori şi rămurele de măr înflorit pentru a fi ferite de rele şi iubite de feciori“, explică Mirela Creţu, muzeograf în cadrul Complexului Naţional Muzeal Astra din Sibiu.

Vopsitul ouălor

Tradiţia populară, care spune că ouăle se vopsesc în Joia Mare, este în continuare respectată în majoritatea caselor. La Răşinari, în timp ce femeile vopsesc ouăle, bărbaţii spală slănina obţinută din porcul de la Crăciun. „După ce se taie porcul, slănina este pusă în sare pentru două săptămâni. Ea îşi ia câtă sare îi trebuie, apoi este pusă la fum. În Ardeal, pentru omul care merge la muncile câmpului, slănina este esenţială. Nu te poţi duce la câmp cu orice fel de mâncare, că stă în soare şi se strică, aşa că la câmp se mănâncă pâine, slănină, ceapă sau roşii. Tradiţia spune că slănina nu trebuie începută decât la primul tunet, care, de obicei, e primăvara, în preajma sărbătorilor. În Joia Mare se spală slănina cu apă şi zeamă de varză în proporţii egale, apoi se usucă şi se dă cu boia. Se pune apoi în cămară la loc răcoros. Se spune că slănina astfel pregătită ţine mai mult şi ajunge toată vara“, spune Ioan Badiu, localnic din Răşinari şi proprietarul unei pensiuni în care turiştii sunt aşteptaţi de Paşti cu mâncăruri tradiţionale.

În timp ce Ioan Badiu spală slănina aşa cum cere tradiţia, soţia sa, Maria, vopseşte ouăle. „Noi le colorăm natural, cu culori obţinute din coji de ceapă, sfeclă roşie, varză roşie, spanac. De exemplu, facem ouă roşii cu coji de ceapă roşie, facem ouă galbene cu coji de ceapă albă, facem ouă de un alt roşu cu sfeclă roşie şi ouă violet cu varză roşie“, detaliază gospodarul.

Vinerea Mare, zi de priveghi

El povesteşte că vopsitul ouălor şi spălatul slăninii sunt singurele lucruri pe care gospodarii au voie să le facă în Joia Mare, după care se pregătesc de Vinerea Mare, zi de priveghi. „În Vinerea Mare se ajunează, adică se ţine post negru, cine poate. Nu e voie să pui mâna pe cuie şi ciocan, pentru că Iisus a fost răstignit pe cruce cu cuie şi ciocan. Nu e voie să mănânci nimic cu oţet, pentru că Mântuitorului i s-a dat să bea oţet, şi nu e voie să mănânci urzici, pentru că a fost lovit cu urzici“, povesteşte Ioan Badiu. Vineri seara se merge la biserică şi se participă la slujba specială din Vinerea Mare, se înconjoară biserica.

Treburile casei se mai fac în Sâmbăta Mare, când bărbaţii curăţă curţile, mătură la porţi, iar femeile gătesc.

Slujba Prohodului Domnului la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Privegherea și lumina sfântă

Sâmbătă, la ora 24.00, bat clopotele şi toţi localnicii se îndreaptă către biserici. Înainte de a pleca de acasă, toată lumea aprinde luminile în curţi, care vor rămâne aşa toată noaptea, fiind o noapte de priveghere. După ce se termină slujba de Înviere, oamenii, cu lumânări aprinse, se îndreaptă către cimitir. „Este o mare de oameni cu flori şi lumânări aprinse în cimitir. Nu există mormânt la care să nu fie cineva“, spune Ioan Badiu.

Căluşarii, „importați“ din Oltenia la Sibiu

În prima zi de Paşti, dansează formaţia de căluşari şi prezintă un spectacol, după care are loc o horă sătească. „Chiar dacă jocul căluşarilor e specific pentru Oltenia, datorită transhumanţei s-a impus şi la noi. În prima zi de Paşti, toată lumea stă acasă, nu se fac vizite. Este o sărbătoare pentru familie. Vizitele se fac a doua zi, când se merge cu stropitul. Este un obicei pe care noi l-am preluat de la saşi“, explică Ioan Badiu. El afirmă că feciorii trebuie să rostească nişte cuvinte tradiţionale atunci când stropesc fetele: „Am auzit că aveţi o floare în fereastră/Am venit să o udăm să nu se ofilească/Floarea să-nflorească, să crească/ La mulţi ani să trăiască“.

Slujba de Înviere la biserica din Bezded – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

„Mironosiţele“ din noaptea Învierii

Poate cel mai frumos obicei de Paşti întâlnit încă în Ardeal poartă denumirea „Mironosiţele“. Încă se mai practică în satul Rod, în oraşul Sălişte şi poate în alte sate. Obiceiul constă într-o mică scenetă din noaptea Învierii, după Sfânta Liturghie, şi prezintă mironosiţele care mergeau plângând la mormântul Domnului, unde se întâlnesc cu îngerul vestitor al minunii. Mironosiţele sunt interpretate de fete de până la 12 ani, iar în scenetă apar un ostaş, arhiereul, un înger şi Iisus. Textul vechi al scenetei a fost cules şi prelucrat de celebrul miniaturist Picu Pătruţ, autorul imnului de Florii de la Sălişte, dar obiceiul este legat şi de un cantor celebru din secolul al XIX-lea, numit Neculai al Plaiului, din Galeş, care a făcut un stagiu la Mănăstirea Neamţului.

„Casa Domnului“, adusă de la Ierusalim

Un alt obicei păstrat în Mărginime este „Casa Domnului“, prin care, în biserica satului, se face un aranjament din crengi de brad, simbolizând mormântul Domnului de la Ierusalim. Tradiţia spune că în secolul al XIX-lea, nişte păstori au mers la Ierusalim, unde au văzut mormântul Domnului împodobit cu ramuri şi la întoarcere au făcut această „casă“ în biserică. Obiceiul începe în Vinerea Mare, înainte de Prohodul Domnului, iar în trecut cantorul şi copiii vegheau în acea noapte lângă mormânt. Casa rămâne în biserică până la Înălţarea Domnului.

Pelerinajul răspândește bucuria Învierii

Parte a tradiţiei de sărbători este şi pelerinajul din prima zi de Paşte. Acesta are loc în municipiul Sibiu, după slujba de prânz. Credincioşi de la toate bisericile se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană şi de acolo pornesc într-un pelerinaj prin toată zona centrală a reședinței de județ.

„Prin acest pelerinaj, vrem să răspândim bucuria Învierii în tot oraşul. Învierea este o sărbătoare a tuturor, nu numai a celor din biserici. Mii de oameni participă anual la acest pelerinaj, astfel încât trotuarele sunt neîncăpătoare“, explică Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, care va conduce pelerinajul.

Superstiții de Paști

Cei născuţi în Duminica Paştelui vor fi norocoşi. Cine moare merge în Rai, căci acum „este deschis”. La trezire, se atinge fierul, care „dă sănătate”, însă nu se atinge sarea, căci „dă năduşeli”. Oamenii se spală pe faţă cu apă proaspătă, în care se pun bani de argint, ouă roşii și busuioc, ca să fie curaţi, sănătoşi, frumoşi, drăgăstoşi şi bogaţi. După slujba din biserică, oamenii se salută cu „Hristos a înviat!” și răspund: „Adevărat a înviat!”. De Paști, se înconjoară casa cu lumânarea aprinsă de la biserică, ca să o protejeze de rele; se binecuvântează oamenii la mormintele străbunilor, iar în satul Rod din Mărginimea Sibiului se dau daruri de vase la tinerii căsătoriţi. Fetele trag clopotul, iar bătrânii se dau în scrânciob, să crească mare cânepa. Alte obiceiuri specifice zilei sunt „Jocul buzduganului” (la Junii Braşovului), „Mielul Paştelui”, ciocnitul ouălor sau „Bricelatul“. La prânz, se mănâncă preparate din miel, peşte și carne de pasăre, ca oamenii să fie sprinteni, dar și caş, să aibă faţa albă. Vremea din duminica Paștelui va fi precum cea de Florii.

Jocuri cu ouă roşii, în lume

Jocurile cu ouăle roşii sunt obişnuite şi în alte ţări, fie ele predominant ortodoxe sau de alte confesiuni. De pildă, în Anglia, în Sâmbăta Ouălor, copiii merg din casă în casă şi cer ouă sau carne, aruncând vase de lut sparte în uşile celor care îi refuză. În Grecia, un ou este suspendat de o sfoară, iar oaspeţii se aşează în jurul mesei şi încep să lovească oul cu capetele, încercând apoi să îl prindă în gură.

Easter Egg Hunting (Vânătoarea Ouălor de Paşti) şi Easter Egg Roll (Rostogolirea Ouălor de Paşti) sunt alte două obiceiuri larg răspândite în lumea anglo-saxonă. Vânătoarea Ouălor de Paşti se desfăşoară astfel: în dimineaţa primei zile de Paşti, copiii se adună pentru a căuta ouăle ascunse de iepuraş, fie în casă, fie în grădină. Copilul care găseşte cele mai multe ouă este declarat câştigător, iar toţi copiii sunt recompensaţi cu ouăle găsite. În această formă, obiceiul este cunoscut şi practicat şi în rândul saşilor şi landlerilor din judeţul Sibiu. În acelaşi spaţiu anglo-saxon, obiceiul poate căpăta dimensiuni mai mari prin practicarea lui în sânul comunităţii, devenind astfel un liant între familiile din aceeaşi comunitate.

Momentul răsturnării pietrei de pe mormântul lui Iisus este rememorat prin Rostogolirea Ouălor de Paşti. Scopul acestui joc este de a vedea cine rostogoleşte ouăle pe o distanţă cât mai mare fără să le spargă. Faimoasă peste tot în lume este Rostogolirea Ouălor de Paşti de la Casa Albă din Statele Unite ale Americii. În lunea Paştilor Catolice, sute de copii vin cu coşurile pline de ouă colorate şi încearcă să le rostogolească pe pajişte cu ajutorul unui băţ. Tradiţia de la Casa Albă datează de peste 150 de ani.


COLȚUL BUCĂTARULUI

Cozonac

Ingrediente

  • Pentru aluat: 1 kg făină, 4 gălbenuşuri, 200 gr. de zahăr, 60 gr. de drojdie, sare, 400 ml de lapte, 200 gr. de unt
  • Pentru umplutură: 200 gr. de miez nucă măcinat, 100 gr. de stafide, 40 gr. de cacao, 100 gr. rahat asortat de fructe, 100 gr. de zahăr, vanilie

Mod de preparare

Laptele călduţ se amestecă cu drojdia, zahărul, gălbenuşurile, untul moale, un praf de sare, se frământă bine într-o încăpere călduroasă. Se frământă bine până ce se dezlipeşte de mâini, se bate de masă de 50 ori şi se lasă la dospit.

Când a crescut, se împarte în două bucăţi. Fiecare jumătate se umple cu umplutură. Se rulează şi se aşează în tava unsă cu puţin ulei. Se lasă să crească în tavă, după care se introduce la cuptor. Se coace la foc mediu timp de 40 de minute şi apoi, după ce se răceşte, se pudrează cu zahăr pudră.

Poftă bună!

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*