Tragedie cu repetiție! O infirmieră a Spitalului Județean Sibiu A MURIT din cauza surmenajului, la câteva zile după asistenta de la Pediatrie | EXCLUSIVITATE

O infirmieră de la Spitalul Județean din Sibiu a murit, astăzi, pe fondul oboselii acumulate la serviciu. Diagnosticul medicilor a fost edem pulmonar, ca și în cazul asistentei de la Spitalul de  Pediatrie, care a avut aceeași soartă acum câteva zile.

spital curteFemeia în vârstă de 54 de ani lucra la Compartimentul Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu. Colegele ei spun că pe secție era foarte mult de lucru, astfel încât infirmiera ajunsese foarte surmenată de la atât efort. Astăzi, în jurul orei 11, i s-a făcut rău și a fost dusă la Urgențe, unde a murit în urma unui edem pulmonar, afecțiune asociată cu proasta funcționare a inimii.

În acest moment, cea mai mare unitate sanitară cu paturi din județ are un deficit de 18 asistente. Deficitul cel mai mare de asistenți este la Anestezie – Terapie Intensivă (3), Neurochirurgie (2) și laboratorul clinic de analize medicale (2). „Situațiile deficitare în ceea ce privește numărul de asistenți medicali apar în urma fluctuației de personal cauzată de concediile pentru îngrijire copil, concediilor fără plată sau lichidărilor”, a precizat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

Tragedia de azi vine după ce, săptămâna trecută, o asistentă de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu a murit și ea, cel mai probabil din cauza epuizării, la ieșirea din tură. Conducerea Spitalului de Pediatrie din Sibiu a demarat o anchetă în acest sens. „Ce ştim deocamdată este că încă de luni, când a intrat în tură, cu o săptămână înainte de deces, colegele au văzut că nu se simte bine, iar a doua şi a treia zi, respectiv marţi şi miercuri, a avut liber. Joi a venit la serviciu, însă nu se simţea bine. I s-a spus să nu mai vină vineri, dar a intrat în turele de noapte sâmbătă şi duminică. Sâmbătă nu s-a simţit bine, dar a insistat să îşi facă şi tura de duminică, pentru că, de luni, ar fi urmat să intre în concediu”, a declarat directorul Stelian Banciu. Asistenta de la Pediatrie avea 30 de ani și era mama unui copil de 3 ani. „Lipsa de personal duce la epuizarea celor care trebuie să muncească cât pentru doi – trei sau chiar mai mulţi. Iar epuizarea duce la boală. Şi boala lasă în urmă copii orfani. Precum în cazul Monicăi. A murit, bolnavă şi epuizată, o asistentă de 30 de ani, din Spitalul de Pediatrie. (…) Când am văzut feţele colegelor mele, toate, am înţeles că am pierdut un om din echipă. O echipă mai mare decât cea din care credeam până acum că fac parte. Echipa specială a celor care îngrijesc copii dincolo de orice, de propria lor familie şi de propria lor sănătate”, a scris pe Facebook dr. Livia Ognean, medic şef al secţiei Neonatologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Joi, 20 octombrie, asistenții medicali vor intra în grevă japoneză, pentru a atrage atenția asupra problemelor din sistem.

11 Comments

  1. Daniel says:

    Infirmiera nu este asistenta.

  2. pacat!! mare pacat, nu o cunosteam, dar sigr nu merita un asemenea sfarsit un om care MUNCESTE!!!!

  3. roxana says:

    nu conteaza ca e asistenta sau infirmiera… este OM care munceste si se lupta pt binele altor oameni bolnavi….PACAT Dumnezeu sa o ohineasca in pace!!!

  4. SPERANTA says:

    „Multi” gandesc: lasa ca ne descurcam si asa cu putini oameni si chiar reusesc… o buna bucata de vreme insa, „vinovatul” va putea pune capul linistit pe perna? Sfarsesc oamenii lasand viata altora indurerata din cauza ca ne zgarcim sa completam/marim personalul la locul de munca? Pai daca murim toti, astia de pe baricada sclavagiei, ce ne facem???

    • stai linistita ca asa este si la Ina la BV, 1-2 muncitori fac treaba cat pt 3-4, nu sa le dai foc astora cu ‘managementul’? sa lucreze si ei ca muncitorul de rand si apoi sa ceara de la altul, dar ei doar plimba foi

  5. Deac Greta says:

    Doamne,dumnezeule,dar ce importanta are functia????Important este ceea ce s-a intamplat!!!!Desigur cine se sesizeaza,probabil le este ranit orgoliul de intelectual!!!!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*