Transportatori sancţionaţi

Poliţiştii sibieni au acţionat vineri pe raza întregului judeţ, pentru verificarea legalităţii transportului de mărfuri efectuat cu mijloace de transport de tonaj mic. În urma raziei desfăşurate au fost verificate 637 de autovehicule şi aplicate 192 de sancţiuni contravenţionale.

DSC_0930Peste 200 de poliţişti din structurile operative ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au desfăşurat, în sistem integrat, ample acţiuni pe linia verificării legalităţii activităţii de transport rutier de mărfuri. Din cei 220 de poliţişti, 117 au fost de la ordine publică, 27 poliţişti rutieri, 50 poliţişti de investigaţii criminale, 18 de la investigarea criminalităţii economice şi 4 de la arme. Poliţiştii sibieni au acţionat pe principalele artere de trafic din judeţul Sibiu, pe drumurile naţionale şi judeţene, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, în scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, protejării proprietăţii şi intereselor legitime ale acestora şi ale comunităţii, menţinerii şi asigurării ordinii şi siguranţei publice.

Sute de sancţiuni

Pe parcursul raziei, poliţiştii au verificat 637 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 192 de sancţiuni contravenţionale în valoare ‚ de 38.810 de lei. Din cele 192 de sancţiuni contravenţionale, 38 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, 15 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 5 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea delictelor silvice, 125 ca urmare a încălcării prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice iar 9 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri.  În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au reţinut 5 de permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare.

„Capturi” importante”

De exemplu, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au indisponibilizat în trafic două autovehicule care transportau mărfuri metalice şi peste 3.000 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, existând suspiciunea rezonabilă că documentele ce însoţeau aceste mărfuri nu sunt reale şi conforme legislaţiei din România. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice continuă cercetările. Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu şi Poliţiei Oraşului Cisnădie au identificat şi reţinut în bărbat urmărit internaţional în baza mandatului european de arestare emis de autorităţile germane. Pe numele tânărului de 21 de ani, domiciliat în Cisnădie, autorităţile germane au emis mandat european de arestare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. din cuprinsul mandatului, rezultă că tânărul, în data de 17.10.12014 prin efracţie, beneficiind de sprijinul unei alte persoane a cărei identitate a rămas necunoscută, a pătruns într-o sală de jocuri mecanice de unde a sustras 34.227 euro prin spargerea a 10 aparate mecanice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*