Trei milioane de euro pentru Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Psihiatrie

Consiliul Județean Sibiu va reabilita termic patru clădiri din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie și Spitalului de Psihiatrie ”Gheorghe Preda” Sibiu.

Spitalul de Psihiatrie

Este vorba despre Dispensarul, Pavilionul II și Pavilionul Administrativ de la Spitalul de Pneumoftiziologie și despre Pavilionul IV de la Spitalul de Psihiatrie, care însumează o suprafață utilă de peste 2.500 mp. Finanțarea nerambursabilă pentru aceste investiții, asigurată din fonduri europene atrase de Consiliul Județean prin Programul Operațional Regional 2014-2020, se ridică la 14,62 milioane lei, adică peste 3 milioane de euro, la care se adaugă contribuția proprie a Consiliului Județean de 298.532,57 lei.

Președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și directorul ADR Centru, Simion Crețu, au semnat, ieri, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, cele trei contracte de finanțare aferente acestor proiecte:

  1. reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu – Dispensar.

Valoarea totală a proiectului este de 3.149.441,99 lei (TVA inclus), din care contribuția CJ Sibiu este de 62.988,84 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de aproximativ 6 ani (73 luni).

Dispensarul Spitalului de Pneumoftiziologie

2. reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu – Pavilion 2 și Pavilion Administrativ

Valoarea totală a proiectului este de 7.647.159,46 lei (TVA inclus), din care contribuția CJ Sibiu este de 152.943.19 lei. Perioada de implementare a proiectului este de aproape 7 ani (83 de luni).

Pavilionul Administrativ al Spitalului de Pneumoftiziologie

3. eficientizarea energetică a pavilionului IV al Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu

Valoarea totală aproiectului este de 4.130.026,88 lei, din care contribuția CJ Sibiu este de 82.600,54

Perioada de implementare este de doi ani: august 2018 – iulie 2020.

”Pentru reabilitarea spitalelor din județ, valoarea totală a fondurilor europene contractate deja de Consiliul Județean Sibiu se ridică la aproximativ 14 de milioane de euro, dacă luăm în calcul proiectele contractate azi și proiectul semnat în luna mai 2018 pentru eficiența energetică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Fondurile europene rămân cea mai importantă sursă pentru dezvoltarea județului, în condițiile reducerii alocărilor bugetare de la guvern, iar reușita noastră se datorează muncii în echipă. De cele trei proiecte pentru care am semnat azi contractele de finanțare vor beneficia cel puțin 10.000 de oameni – pacienți deserviți anual de cele două spitale, precum și personalul spitalelor – care se vor bucura de condiții îmbunătățite”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Prin implementarea acestor proiecte se urmărește creșterea eficienței energetice a clădirilor, prin gestionarea inteligentă a energiei și utilizarea energiei din surse regenerabile, ceeea ce va conduce la scăderea consumului anual de energie, având un impact financiar semnificativ asupra bugetului Consiliului Județean.

„Obținerea finanțării europene, în valoare de aproape 11 milioane de lei, pentru reabilitarea celor 3  pavilioane din Spitalul de Penumoftiziologie ne va permite modernizarea întregului Spital de Pneumoftiziologie. Practic, după finalizarea lucrărilor din secția Pneumologie 2, absolut toți pacienții internați la noi vor avea parte de condiții de cazare ce asigură un înalt nivel de confort, având în vedere că la finele anului trecut a fost modernizată și secția Pneumologie 1.  De asemenea, reabilitarea dispensarului TBC de pe strada Morilor va contribui la realizarea unui act medical de calitate superioară. Apreciem foarte mult sprijinul conducerii Consiliului Județean Sibiu, care, prin demersurile pe care le face, demonstrează că asigurarea cerințelor din domeniul sănătății reprezintă o prioritate permanentă”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

În ceea ce privește Pavilionul IV de la Spitalul de Psihiatrie, acesta rămăsese singurul corp din clădirile spitalului care nu a beneficiat de lucrări de consolidare și reabilitare. Clădirea nu este echipată cu sisteme de ventilare mecanică, răcire sau condiţionare a aerului, în sistem centralizat. ”Clădirea Pavilionului IV datează de la anul 1898, motiv pentru care circuitele funcționale deficitare și instalațiile termice vechi presupun o pierdere mare de energie, cu consecința creșterii cheltuielilor de funcționare. Prin reabilitarea Pavilionului IV (secția de gerontopsihiatrie cu un număr de 50 paturi) se va obține îmbunătățirea condițiilor hoteliere, sporirea calității actului medical și nu în ultimul rând creșterea satisfacției personalului propriu. Pe lângă pacienții județului Sibiu numărul celor din județele limitrofe care se adresează secției este în creștere”, arată Sebastian Stroia, managerul Spitalului de Psihiatrie.

Cele trei contracte de finanțare vin în completarea contractului încheiat de Consiliul Județean în luna mai, pentru finanțarea reabilitării termice a trei clădiri din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, în valoare de 50.071.306,86 lei, TVA inclus, din care contribuția CJ este de 884.702,11 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*