Trei zile de distracție, mâncare bună și atmosferă unică îi așteaptă pe sibieni la Foodie – Street Food Cuisine

Foodie – Street Food Cuisine, evenimentul culinar al acestei toamne la Sibiu, are loc între 15 și 17 septembrie, pe strada Cetății. Șase trupe și artiști cunoscuți completează programul celor trei zile cu experiențe culinare unice pe cea mai frumoasă stradă din oraș.

Golan

Trei zile de distracție, mâncare bună și atmosferă unică. Asta îi așteaptă pe sibienii și turiștii ce vor alege ca în 15, 16 și 17 septembrie să treacă pragul celui mai fain eveniment culinar din a doua jumătate a anului 2017. Foodie – Street Food Cuisine aduce, pe lângă rulote cu preparate gastronomice din România, și artiști și trupe de top. Astfel, gurmanzii vor avea parte de recitaluri cu The Noise, Les Elephants Bizarres, Omelette, GOLAN – DJ Set, Yelllow și Sarmalele Reci, DJ Adub, Tutzi și Dj Camp Sauvage.

Sarmalele reci

Mâine facem încălzirea cu DJ Adub, iar prima trupă ce va urca pe scena din Parcul Cetății este The Noise. Este primul concert după doi ani acasă pentru trupa sibiană. The Noise a luat ființă în urmă cu șase ani, iar din formație fac parte Paul Grigoraș, Horia Mărginean, Sergiu Fodor și Bogdan Tătăroiu.

The Noise

Les Elephants Bizarres s-au înființat în 2007, iar de atunci au avut o ascensiune fulminantă pe piața muzicală autohtonă. Piese precum „Nu mă opri“ sau „Hello! Says The Devil“, au ocupat poziții fruntașe în topuri. Prima apariție a trupei a fost în toamna anului 2008, iar de atunci numărul prestațiilor live a crescut continuu.

Les Elephants Bizarres

DJ Tutzi deschide, sâmbătă, seria concertelor și prestațiilor live la „Foodie – Street Food Cuisine“. Urmează imediat după el cei de la Omelette vin în premieră la Sibiu. Bandul înființată în 2015 și din care fac parte Dez, Alin Zăbrăuţeanu și Vali Chincişan sunt la prima prestație live în orașul nostru. Unul din cei mai apreciați DJ și totodată artiști la ora actuală în România, GOLAN, va încheia seria concertelor din cea de a II-a zi. DJ set-ul trio-ului care a devenit cunoscut și datorită hit-urilor „Promises“, „Lonely Nights“ sau „Abel“ sunt la Foodie – Street Food Cuisine pe 16 septembrie.

Yelllow

În ultima zi de la Foodie – Street Food Cuisine, seria evenimentelor muzicale este deschisă de DJ Camp Sauvage. Apoi, pe scenă vor concerta cei de la Yelllow. Este vorba de o trupă electro-pop demențială, din care fac parte Andi, Luiza, Radu și Alex, iar una dintre cele mai cunoscute piese a lor este „Put It On Top“. Tot duminică veți mai avea parte de încă un recital de top. După mulți ani, la Sibiu revin în concert Sarmalele Reci, iar cei ce vor asista la prestația lor au șansa să fredoneze la unison piesele celebre ale acestora. Din recital nu o să lipsească „Șpriț de vară“, „Violeta“ sau „Telefonul nu mai sună“.

Toate concertele încep la ora 18.00.

Mâncare pe alese

Din zecile de preparate pe care vizitatorii le vor avea la dispoziție, cu siguranță se vor găsi multe care merită gustate. La „Foodie – street food cuisine“, veți avea ocazia să testați cu adevărat conceptul de „mâncare stradală“. Meat Busters, Cot Cot pe Roți, Delicii pe Roți, La Finca Alioli, Drunken Squid, Naked Potato, Jernoiu BBQ, Switch.Eat, Bicycle Coffee, Mr. Canolli, Das Grillmobil, Prosecco Street și Sucre îi așteaptă cu brațele deschise pe toți gurmanzi în 15, 16 și 17 septembrie.

Foodie – street food cuisine este un eveniment recomandat de Mesagerul de Sibiu, o acțiune cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu, organizată de Asociația Sibiul de Odinioară și agenția Grey Projects, cu sprijinul Pardon Cafe & Bistro Sibiu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*