Triada MTB Avrig. Avrigul deschide din nou sezonul intern de mountain bike

Amânată cu o lună, din cauza vremii nefavorabile, Triada MTB Avrig se pregătește de start.

Competiția ajunsă la cea de-a 7-a ediție se va desfășura între 21 – 23 mai. Clasamentele finale vor fi întocmite prin adunarea timpilor din cele 3 etape. Pe lângă competiția propriu-zisă sunt programate, sâmbătă, concursuri pentru copii, iar duminică – concursuri pe traseele de 70, 45 sau 30 de kilometri. Există de asemenea și o categorie Family, copil sub 14 ani însoțit de un părinte, care va parcurge un traseu de 22 km și care se vrea mai mult o plimbare în natură și mai puțin o competiție.

Concurs cu biciclete asistate electric

Noutatea din acest an e o competiție pentru biciclete asistate electric, probabil prima competiție organizată special pentru această categorie în România. „Este o categorie care ia amploare și am pregătit trasee specifice, dar și un concept original de desfășurare. Menționăm că organizarea acestei competiții sportive va respecta regulile și recomandările sanitare în vigoare. Pe site-ul evenimentului veți găsi toate informațiile necesare participanților și sperăm ca aceștia să ne ajute să respectăm regulile și să avem o competiție în condiții sigure. Accesul în zona de start sosire va fi permis doar sportivilor și staff-ului acestora“, transmit organizatorii.

Programul competițiilor:

Vineri, 21 mai 2021

16:00 – primul start Etapa 1 – Time Trial/XCT

18:30 – Festivitatea de premiere

Sâmbătă, 22 mai 2021

09:00 – Start E-MTB

10:00 – Start Etapa 2

1030 – Antrenamente copii

14:30 – Competiții pentru copii

18:30 – Festivitatea de premiere

Duminică, 23 mai 2021

10:00 – Start 30km și Family

10:30 – Start 45km și 70km

16:00 – Festivitatea de premiere

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*