Trif vrea să facă din turism principala industrie a României

Turismul poate şi trebuie să devină principalul contributor la PIB-ul României, un parteneriat mai bun cu asociaţiile patronale fiind necesar în acest sens, a declarat, azi, ministrul Turismului, Bogdan Trif, la deschiderea celei de-a 39-a ediţii a Târgului de Turism al României.

„Vreau să facem împreună din turism principala industrie a României. Avem potenţialul necesar pentru a putea realiza această dorinţă. Putem practica toate tipurile de turism în România. Vreau ca principalul contributor la PIB-ul României să devină turismul. Ştiu că avem un deficit de 40% în ceea ce priveşte forţa de muncă calificată în turism, dar din aprilie vom începe un program ambiţios de formare profesională”, a spus Trif, citat de Agerpres. Acesta a precizat că va lucra împreună cu reprezentanţii asociaţiilor patronale pentru a realiza o Lege a Turismului cât mai eficientă. Potrivit acestuia, promovarea eficientă este „extrem” de importantă pentru a creşte turismul în România.

Pe de altă parte, reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România au solicitat ministrului ca acest sector să fie pus pe lista de priorităţi a Guvernului. În plus, preşedintele ANAT, Nicolae Demetriade, a apreciat că „a sosit momentul ca industria ospitalităţii să creeze bunăstare” şi a cerut ca toţi cei implicaţi în această industrie să se unească pentru acest scop. Demetriade a mai solicitat ca întreg Guvernul să considere turismul o ramură prioritară şi să acorde facilităţi pentru investiţii.

Ediţia de primăvară a TTR s-a deschis sub semnul anului Centenarului. Imnul României a fost interpretat de Nicolae Furdui Iancu, acompaniat de toţi cei prezenţi la deschiderea manifestării. Printre aceştia s-a aflat şi fostul ministrul al Turismului Mircea Titus Dobre. La standul Ministerului Turismului a avut loc o punere în scenă a primului schimb de gardă de la Poarta Cetăţii Alba Carolina, din 1 decembrie 1918.

CFR călători oferă, pe perioada târgului, 45% reducere la biletele de tren în trafic intern, emise la standul propriu, pentru trenurile cu regim de rezervare, vouchere care oferă 45% reducere la cumpărarea biletelor de tren valabile până la data de 15 aprilie 2018, pentru călătoria în doi, de Dragobete, preţuri cu 50% reducere (în data de 24 februarie), precum şi oferte de călătorie în trafic intern (cardul Tren Plus, care oferă 25% reducere la biletele de tren, biletul dus-întors cu 10% reducere, reduceri la cumpărarea cu anticipaţie cuprinse între 10 şi 25%, reduceri pentru grupuri şi minigrupuri de 2-5 persoane. Tot la TTR, CFR Călători are oferte de călătorie în trafic internaţional (oferta Interrail pentru 30 de ţări europene, dar şi oferte pentru Ungaria, Austria, Germania, Polonia, Slovacia, Cehia, Moldova etc.).

Compania Blue Air va fi prezentă la eveniment cu o ofertă completă de curse regulate şi curse charter. În total, peste 100 de rute vor fi prezentate vizitatorilor evenimentului, oferite în România şi în străinătate, potrivite oricărui buget sau tip de călătorie (recreaţională, de afaceri, individuală, de grup, excursie sau sejur). Blue Air a anunţat o nouă rută, de la Bucureşti spre Palma de Mallorca, primul zbor fiind programat pe 16 iunie.

TAROM vine la TTR cu oferte diverse şi prezintă avantajele produsului Flight-Pass, abonamentul cu zboruri avantajoase pentru orice destinaţie, adresat atât persoanelor fizice, cât şi juridice, pe destinaţii interne, dar şi externe.

De la Târgul de Turism nu lipsesc soluţiile informatice dedicate domeniului. Compania TravelOS prezintă un sistem informatic dedicat agenţiilor de turism ce include modulele Website, Contabilitate, CRM, Maketing&Automatizari, pentru un management eficient al unei agenţii de turism.

Vizitatorii pot achiziţiona, de asemenea, la preţuri speciale, genţi de voiaj, accesorii pentru bagaje, cadouri pentru pasionaţii de travel şi produse electronice de voiaj, dar şi servicii de închiriere de transport rutier, asigurări de călătorie.

Ofertele Eximtur pentru sezonul de vară, aferente destinaţiilor din străinătate, litoral şi pachete charter pentru Grecia, Bulgaria, Turcia, Spania sau Cipru beneficiază de reduceri de până la 30%. De asemenea, compania este prezentă la târg cu programe proprii – croaziere şi pachete pentru destinaţii exotice, pachete charter pentru vacanţe pe litoralul Ciprului, circuite, croaziere în toată lumea, vacanţe în destinaţii exotice şi citybreak-uri, pachete pentru vacanţe la schi şi pachete pentru perioade speciale – 8 Martie, Paşte, 1 Mai, Rusalii şi 1 iunie.

„În acest an special pentru România, compania vine în întâmpinarea clienţilor cu o diversitate de pachete de turism intern atractive, precum oferta de tururi sau excursii cu ghid, asociate pachetelor de cazare din principalele oraşe turistice din România: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Timişoara. În acest sens, la standul companiei, vizitatorii vor găsi noul catalog ‘Cazare în oraşe din România’, unic în piaţa de profil prin multitudinea ofertelor de produse turistice. Tot în acest an aniversar, împreună cu experţii în vacanţe şi călătorii, clienţii îşi vor putea realiza trasee personalizate care să străbată diferite regiuni istorice sau chiar întreg teritoriul României, cu plecare din orice punct al ţării”, a afirmat directorul general al Eximtur, Lucia Morariu.

În 2018, Eximtur apreciază că se va menţine trendul ascendent pentru destinaţia Turcia, care a cunoscut o revenire semnificativă în 2017, Ciprul urmând să devină, de asemenea, o destinaţie de litoral extern din ce în ce mai solicitată. Şi interesul pentru destinaţiile exotice va cunoaşte o dinamică în creştere, demnă de remarcat fiind deschiderea turiştilor spre destinaţii mai puţin populare până acum, precum Tunisia, Bora Bora sau Zimbabwe.

Multe dintre agenţiile prezente la târg vin cu pachete ce includ beneficii de tipul plăţii cu vouchere de vacanţă, plata în rate cu carduri de credit, plata în 10 rate pentru oferta ‘Litoral Marea Neagră’.

Vizitatorii care ajung la TTR pot cumpăra de la standul Christian Tour vacanţe de o săptămână pe insula elenă Evia cu preţuri ce pornesc de la 1 euro (doar cazare), la care se adaugă 90 de euro transportul cu autocarul, bilete de avion către Santorini, Creta şi Zakynthos la 4 euro (la care se adaugă taxele de aeroport) şi sejururi all inclusive în Antalya, Creta, Rhodos şi în Hurghada, de la 99 de euro (plus taxele de aeroport).

Peste 290 de agenţii şi tour-operatori din 14 ţări expun, în perioada 22-25 februarie, pe o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi în cadrul celei de-a 39-a ediţii a Târgului de Turism al României, organizată la complexul expoziţional Romexpo.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*