TROFEUL SIBIU JAZZ FESTIVAL

Sala de spectacole a Teatrului Gong s-a dovedit a fi neîncăpătoare în cele două seri de concerte prezentate în cadrul Galelor Studenţeşti de Jazz de la Sibiu aflate la cea de a XIII-a ediţie. Într-o atmosferă plină de emoţie juriul Concursului Sibiu Jazz Festival  a desemnat câştigătorii, marţi, 14 mai 2013.

TROFEUL SIBIU JAZZ FESTIVAL a fost acordat band-ului BLUE TRAIN (Liviu Negru – chitară, Alexandru Olteanu – pian, Michael Acker – contrabas) care a reprezentat centrul universitar Bucureşti.

Premiul Formula AS (în valoare de 500 euro) a fost adjudecat de BIG-BAND-ul GAIO din Cluj-Napoca condus de prof Ştefan Vannai.

Cel mai bun band s-a dovedit a fi YOUVENIS GROUP din Întorsura Buzăului format din Vlad Tohănean –  tobe, Damian Rusu – chitară, Cristian Dragomir – chitară bas, Fabian Roman – claviaturi.

Cel mai original solist instrumentist a fost declarat saxofonistul Alexandru Munteanu din band-ul Earth Wind and Drums, iar Premiul pentru Cel mai bun solist vocal a fost atribuit Anei Cristina Leonte din trio-ul cu acelaşi nume.

George Enescu College Jazz 2013 din Bucureşti a primit din partea juriului Premiul ESPERANZA.

Juriul de specialitate a fost format din:

Constantin Iridon – profesor, muzician de jazz, Florian Lungu – muzicolog, Dr. Pavel Puşcaş – muzicolog, profesor universitar Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Virgil Mihaiu – jazzolog, profesor de estetica jazzului, Liviu Butoi – muzician de jazz, muzicienii germani Horst Papeler-Dütsch şi Christoph Renner.

„Cineva spunea că jazz-ul înseamnă improvizaţie, iar improvizaţia emană libertate. Aşa s-au simţit tinerii concurenţi în acest an pe scena de jazz de la Sibiu, discursul muzical şi improvizaţiile acestora concretizându-se în concerte de calitate. Îi felicităm în primul rând pe premianţii concursului şi pe cei foarte tineri care ne-au dovedit că în jazz nu există vârstă”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu.

Birou Relatii cu Presa

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*