Turcan: Peste 2.600 de elevi din județul Sibiu vor beneficia de programul „Masă la Școală”

30.000 de copii din toată țara vor beneficia de o „Masă la Școală”, din acest an, iar din semestrul al II-lea ar trebui integrați în programul național „Școală după Școală”, a declarat deputatul Raluca Turcan, președintele PNL Sibiu, astăzi, într-o conferință de presă.

Raluca TURCAN

Raluca TURCAN

Potrivit parlamentarului liberal, în Sibiu, peste 2.600 de elevi vor fi beneficiari ai acestui program. Mai precis, toți elevii care învață la Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” din Sibiu, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” din Avrig și Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” din Săliște vor beneficia de o masă caldă sau un pachet cu alimente diversificate.

„După 10 ani de funcționare defectuoasă, programul «Cornul și Laptele» va fi înlocuit în 50 de școli cu programul «Masă la Școală». De anul viitor, acest program va fi generalizat și funcțional la nivelul întregii țări. Programul pilot va fi aplicat în școli care au răspuns să se adapteze rapid cerințelor de a servi o masă în școală. Alimentația sănătoasă în școală este un instrument eficient de combatere a abandonului școlar și de incluziune socială. În plus, elevii pot fi educați în spiritul unui regim de viața sănătos”, a apreciat Turcan.

Pachetul alimentar va fi în limita valorică de 7 lei/zi și va putea fi modificat în funcţie de evoluţia preţurilor. Banii vor veni de la bugetul de stat dar şi primăriile pot contribui la suplimentarea sumei de bază.

În acest an de testare a programului, atât Guvernul, cât și autoritățile locale, au obligația să pregătească toate școlile pentru a oferi o masă sănătoasă elevilor din anul școlar viitor.

Din semestrul al doilea, școlile aflate în acest program vor fi prioritare pentru a oferi măsuri integrate prin programul Școală după Școală. „Acestea sunt două proiecte inițiate și susținute de Partidul Național Liberal în ultimii ani. Sunt programe prioritare pentru PNL, cu suport legislativ, incluse și în Programul de Guvernare al partidului”, a mai precizat Raluca Turcan.

Aceasta a mai adăugat că noul an școlar demarează cu măsuri clare de sprijin pentru elevi, părinți și profesori: manuale gratuite pentru toți elevii de până în clasa a XII-a, transport decontat pentru elevii navetiști, masă la școală, finanțare per elev pentru învățământul privat și confesional, recuperări salariale pentru profesori,  întărirea învățământului profesional.

„Lipsa avizelor sanitare pentru o parte din instituțiile de învățământ rămâne o problemă importantă. Dacă și aceasta ar fi fost rezolvată, am fi putut spune că s-a făcut un mare pas înainte. Așa, putem afirma că s-au făcut pași importanți în direcția corectă la început de an școlar 2016-2017”, a încheiat președintele PNL Sibiu.

One Comment

  1. Horațiu says:

    Astea-s scheme socialiste, d-na Turan. O masa caldă la școală pe zi… Pe ce bani? Ca să-i dai unui copil, trebuie să-i colectezi mai întâi forțat, prin Haiducia de Stat, inclusiv de la contribuabilii care nu au încă sau nu mai au copii de vârstă școlară. Ceea ce e o nedreptate tipică redistribuirii socialiste. Masa caldă pe zi la școală n-ar trebui să fie grija si plata Statului majusculat, ci a părinților și a asocierilor private și filantropice.
    Și vă mai revendicați, chipurile, de la liberalismul de tip clasic-conservator..
    Sânt foarte dezamăgit de dreapta din chiria stângii. Dreapta care se rezumă sa ciugulească teme din palma stângii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*