Turcan va candida pentru funcția de prim-vicepreședinte al PNL

Președintele interimar al PNL, deputatul de Sibiu Raluca Turcan, a anunțat că va candida în partid pentru funcția de prim-vicepreședinte la alegerile interne.

„Da, voi candida. (…) Voi candida pentru funcția de prim-vicepreședinte”, a declarat Turcan, ieri, la Realitatea TV. Ea a adăugat că ar fi fost o „variantă sănătoasă” pentru șefia PNL, dar care ar fi „riscat să separe niște energii”. Turcan a arătat că ar fi avut șanse la președinția PNL, potrivit unor cercetări sociologice.

De asemenea, ea a precizat că nu a decis ce candidat la președinția PNL va susține. „M-am uitat pentru conducerea viitoare să nu repetăm din erorile trecutului, una dintre erori a fost de cea de resursă umană, adică de politică de atragere a oamenilor buni din partid și la vârf și în organizații și cred că și în teritoriu și în conducerea partidului trebuie să vină mai mulți oameni implicați. (…) Trebuie ca în conducerea partidului să fie oameni integri care să nu fie vulnerabili, pentru că în momentul în care ai o vulnerabilitate, ceilalți ți-o cunosc și ți-o speculează și, nu în ultimul rând, profesionalismul, adică acea aplicare a celor care sunt în conducere spre lucruri pe care le pot face bine, adică să fie omul potrivit la locul potrivit. De aceea nu m-am grăbit să susțin unul dintre candidați, pentru că mă interesează foarte mult programele lor, echipele pe care le susțin și ei și care îi susțin și pe candidați în această competiție și mi-aș dori să fac parte dintr-o echipă care să poată să schimbe în bine decizia partidului”, a declarat Turcan.

Ludovic Orban, Cristian Bușoi și Viorel Cataramă s-au înscris în competiția pentru președinția PNL. Convenția Națională a PNL este convocată pentru 17 iunie, relatează Agerpres.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*