Turcan vrea cursuri de prim-ajutor în toate școlile

Deputatul Raluca Turcan a semnat petiția pentru introducerea cursurilor obligatorii de prim-ajutor în toate şcolile din România.

Copreședintele PNL Sibiu susține că „aceste cursuri trebuie să fie în parteneriat cu instituţiile de specialitate, iar elevilor să li se transmită o serie de cunoştinţe şi competenţe care pot face diferenţa între viaţă şi moarte, între a şti să faci bine şi a sta pasiv sau – şi mai rău – a înrăutăţi situaţia în cazuri de calamităţi sau accidente. Tragediile pot fi evitate prin schimbarea de atitudine şi respectarea legilor, iar atunci, când se întâmplă totuşi un accident, trebuie să ştim fiecare dintre noi cum să reacţionăm pentru a diminua durerea sau chiar a salva vieţi omeneşti”.

Petiția „Vrem cursuri de prim-ajutor în toate școlile din România” este o inițiativă a societății civile și a fost semnată, în mai puțin de o săptămână, de peste 10.000 de cetățeni.

Deputatul de Sibiu a solicitat ministrului Educaţiei şi celui al Sănătăţii să impună aceste cursuri în şcolile din toată ţara. „Este uşor să faci bine, dacă eşti învăţat în acest sens. Fără educaţie civică şi cunoştinţe elementare de prim-ajutor vom fi o ţară neputincioasă în faţa tragediilor şi a calamităţilor”, a opinat Turcan

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*