Turnul Spart de pe Valea Oltului, pus în pericol de nişte muncitori care lucrează pe DN7

Poliţiştii au amendat , astăzi, cu 25.000 de lei o firmă de construcţii ai cărei muncitori au pus în pericol Turnul Spart din comuna Boiţa de pe Valea Oltului, lucrând cu excavatorul chiar lângă monument.

„De dimineaţă a fost o sesizare telefonică. (…) Amenda dată este de 25.000 de lei. Direcţia de Cultură a dispus sistarea imediată a lucrărilor”, a precizat Elena Welterm de la IPJ Sibiu, pentru Agerpres. Potrivit acesteia, muncitorii trebuiau însoţiţi de un arheolog atestat de Ministerul Culturii, care să supravegheze lucrările de refacere a DN7.

„Fortificaţia, din care a mai rămas doar ruina unui turn, a fost construită în secolele XV-XVI şi avea ca rol controlul trecerii graniţei dintre Transilvania şi Valahia, între localităţile Câineni şi Boiţa. Ansamblul mai conţinea un zid, care începea de pe coasta muntelui şi se prelungea până în albia Oltului, iar la nivelul drumului exista un pasaj boltit”, conform site-ului Consiliului Judeţean Sibiu.

One Comment

  1. Pacat de această comoară

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*