Tursib extinde reţeaua de automate

Operatorul de transport public local continuă procesul de modernizare a flotei de autobuze, dar şi de îmbunătăţire a serviciilor oferite călătorilor, demarat în 2006.

Facilităţi pentru călători

În paralel cu sistemul de plată contactless, Tursib pune accent şi pe proiectul de instalare de automate stradale de vânzare a biletelor. 14 automate sunt amplasate în staţii cu flux mare de călători şi urmează să se amplaseze încă două astfel de aparate, unul pe Bulevardul M. Viteazu şi unul în Zona Industrială Vest, la Continental.

Vânzări în creştere

 

Numărul de bilete vândute a crescut în 2012 cu 12%, comparativ cu anul 2011, iar proporţia biletelor vândute prin automate (stradale şi contactless) a ajuns în anul 2012 la 30% din totalul biletelor vândute, cu 5% mai mare faţă de anul anterior.

Cu sprijinul BRD

 

Sistemul de ticketing este o direcţie prioritară de modernizare, primul pas fiind făcut prin instalarea de automate stradale de bilete, continuând cu instalarea în ultimele patru luni ale anului trecut a unui număr de 181 de echipamente de plată contactless cu Mastercard şi Maestro Pay Pass. Proiectul care prevede plata de tip contactless a călătoriei, direct pe mijloacele de transport, este o iniţiativă comună SC Tursib SA – Mastercard. În prezent toate autobuzele sunt echipate cu acest tip de echipamente, investiţia în aparatură fiind susţinută de BRD. Rezultatele implementării acestui sistem au fost bune. În perioada 15 septembrie – 31 decembrie 2012 au fost vândute prin această modalitate 33.000 de bilete. Pentru a încuraja utilizarea acestui sistem de plată electronică, Tursib a oferit călătorilor un preţ pe călătorie redus de la 1,5 lei, la 0,89 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*