Udatul Ionilor la centenar

Sătenii din Tălmăcel vor da viață, din nou, unui obicei unic în România.

Tradiția udatului Ionilor de la Tălmăcel va aniversa centenarul, în acest sfârșit de săptămână, chiar dacă unii localnici spun că obiceiul este mult mai vechi.

Vechimea acestei sărbători nu poate fi stabilită cu exactitate. „Sunt oameni care povestesc că obiceiul ar fi strâns legat de Marea Unire de la 1918, alții spun că ar fi legat de construirea bisericii din sat, în secolul al XVIII-lea. După ce s-a construit biserica din sat, s-au adus și clopotele de la Viena, iar garda cu călărași s-a dus să le aducă. Se pare că au intrat în sat de Sf. Ioan și de atunci a rămas tradiția. Unii localnici știu o altă legendă: locuitori ai satului care au fost plecați la Marea Unire de la Alba Iulia s-au întors acasă de Sf. Ioan și din bucuria unirii s-a născut acest obicei“, arată specialiștii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii Sibiului“. Totodată, există și lucrări care atestă manifestarea încă din 1906.

Bucuroși de oaspeți

„Sărbătoarea este una foarte veche și foarte importantă pentru comunitatea noastră. Îi așteptăm pe toți cei care vor să fie alături de noi. Cei în vârstă au învățat de la cei mai în vârstă. Acest obicei a fost preluat și ducem mai departe portul popular, folclorul și udatul care numai la noi poate să fie atât de frumos. Faptul că în acest an aniversăm centenarul Unirii este un lucru deosebit pentru noi și tradiția sărbătorii“, ne-a declarat Nicolae Petru Basarabă, primarul orașului Tălmaciu, de care aparține administrativ satul Tălmăcel. Autoritățile locale spun că Udatul Ionilor pe 7 ianuarie la Tălmăcel a fost atestat documentar după Marea Unire, când delegații satului s-au întors cu tricolorul de la Alba-Iulia, dar cu siguranță că obiceiul este mult mai vechi. Astfel, toți cei cu numele de Ion, Ioana sau derivatele acestora vor fi udați, duminică, în râul ce trece pe lângă biserica din Tălmăcel, unde localnicii îmbrăcați în costume tradiționale românești păstrează cu sfințenie, cel puțin de la Marea Unire, obiceiul Udatul Ionilor.

În ton cu tradiția

După slujba religioasă, spre râul din sat pornește un alai format din feciori călări ce poartă steaguri tricolore, îmbrăcați tradițional, un car alegoric tras de boi împodobiți cu țesături și mărgele și mai în urmă măgărușii cu moșul și baba din paie.

Ajunși la râu, junii îi udă rând pe rând pe toți ce poartă numele de Ion sau Ioana, doar pe cizme, într-un ritual de purificare. Udatul Ionilor este obiceiul cu care Tălmăcelul și locuitorii lui se identifică. După ce toți cei care poartă numele Sfântului Ion și-au primit botezul, feciorii, fetele, localnicii și turiștii se îndreaptă spre punctul central al satului: piațeta din fața bisericii. Aici, în Ulița Mare, are loc tradiționalul joc, după ordinea binecunoscută: sârba, învârtita, hațegana, jiana și hora. Folcloric, Udatul Ionilor marchează încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă.

Așa a fost în 2017

Sute de suflete încărcate de căldură, la -14 grade Celsius, s-au strâns în centrul satului Tălmăcel, anul trecut, de Sf. Ioan Botezătorul. Conform datinei, cetele de juni s-au adunat la „primarii“ lor, ca să gătească boii, caii și carul alegoric, iar după încheierea slujbei religioase au pornit „cu cântec“ spre pârâul din centrul satului. Acolo și-au primit „botezul“ preotul Gabriel Ion David, primarul Nicolae Petru Basarabă, viceprimarul Ion Dacian și ceilalți localnici și invitați care poartă numele Sfântului Ion. „Deși, în ultimele zile, se anunța o vreme deosebit de friguroasă și cu vânt, n-a fost așa, datorită sufletelor dvs. calde. Dumnezeu a avut grijă ca și noi să avem parte de o zi atât de frumoasă. Astăzi, de Sf. Ion, încheiem cununa sărbătorilor noastre ortodoxe de iarnă și avem o mare sărbătoare, unică în România, Udatul Ionilor. Iată că am dus mai departe acest frumos eveniment pe care-l moștenim din străbuni“, a spus primarul orașului Tălmaciu.


Cosmin PAL

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat