UDMR vrea o îmbunătățire, nu abrogare pentru OUG 114

Deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, a întărit, printr-o declarație politică, în plenul Camerei Deputaților, poziția formațiunii cu privire la „taxa pe lăcomie“.

Astfel, grupul parlamentar al UDMR rămâne consecvent în ceea ce a declarat de la publicarea Ordonanței de Urgență nr. 114 din 2018: nu astfel trebuiau reglementate modificările de largă anvergură pe care le vizează actul normativ, mai precis nu printr-o ordonanță care schimbă peste 50 de acte normative, instituie programe de investiții noi, introduce taxe noi, suspendă și prorogă aplicarea unor prevederi legale, unele în vederea elaborării bugetului de stat, altele fără legătură cu acesta. „Nu prin ordonanță și mai ales nu în regim de urgență – unele măsuri ar fi necesitat consultări cu actorii implicați și nu mă refer doar la operatorii din sectoarele bancar, comunicații și energie, ci și la autoritățile administrației publice locale, sindicate“, a menționat Benedek.

Situație dificilă

„Parlamentul este în prezent pus într-o situație dificilă, în fața unui act normativ care deja produce efecte majore în domenii de maximă importanță asupra căruia ar trebui să se pronunțe fără să aibă la dispoziție simulări, modelări clare, opinii pro și contra ale celor interesați. Dezbaterea parlamentară a început cu stângul, proiectul de lege de aprobare a ordonanței a trecut tacit de Senat, iar pare-se că în comisiile Camerei Deputaților discuțiile sunt doar de formă, în lipsa răspunsurilor și clarificărilor pe care reprezentanții ministerelor vizate ar fi trebuit să le ofere. Exemplu grăitor este cel al comisiei pentru transporturi și infrastructură, unde săptămâna trecută dezbaterea nu a existat, votul fiind doar o chestiune de număr. Abrogarea ordonanței nu poate fi un curs al acțiunii de luat în serios nici măcar de opoziție, din cauză că unele prevederi au fost deja luate în calcul la adoptarea legii bugetului de stat pe anul 2019, abrogarea lor conducând la invalidarea premizelor pe care a fost construit acesta“, a afirmat deputatul sibian.

Propunerea UDMR este ca prevederile OUG 114/2018 să fie supuse unei largi și transparente dezbateri parlamentare, astfel ca într-un orizont de timp rezonabil să existe un act normativ aplicabil, acceptat de partenerii sociali și de mediul de afaceri, benefic pentru toate părțile implicate. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie amânată aplicarea măsurilor care bulversează taxarea în domeniile energetic, bancar, comunicații, piața forței de muncă și cheltuielile cu investițiile în sectorul construcțiilor și întreaga arhitectură a sistemului de pensii.

Vor dezbatere

„Membrii grupurilor parlamentare ale UDMR au depus peste 40 de amendamente, solicitarea noastră fiind să avem o dezbatere serioasă pe acestea. Revin la citatul din discursul de acum două săptămâni: «Trebuie să sari de pe stânci ca să-ți construiești aripi pe drumul în jos», zicea despre curaj Ray Bradbury. Citatul făcea referire la cele declarate de dvs., d-le ministru Teodorovici, când susțineați că este cea mai curajoasă ordonanță de după ‘89 încoace. De 3 luni, de la adoptarea ei, am sărit de pe stânci și suntem în plin zbor. Noi refuzăm să ne lăsăm izbiți de pământ, refuzăm să ne prăbușim doar pentru că în realitate nu doriți să vă asumați consecințele acestui act normativ și nici nu aveți curajul să acceptați faptul că ați greșit și că ajustarea pe fond a ordonanței este imperativă“, i-a transmis deputatul sibian ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici.


Cosmin PAL

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat