ULBS a demarat o campanie umanitară pentru a-l ajuta pe Adrian Moroșan, conferențiar la Științe Economice

Conducerea și angajații Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au lansat o campanie umanitară pentru sprijinul uneia dintre cadrele didactice ale instituției, care are nevoie de sprijin.

Adrian MOROȘAN

Adrian MOROȘAN

Conferenţiarul universitar dr. Adrian Moroșan, director al Departamentului de Finanțe-Contabilitate al Facultății de Științe Economice, a suferit în luna decembrie un grav accident de maşină. „Din fericire, starea lui s-a îmbunătățit, a ieșit din comă, însă pentru Adrian Moroșan urmează o lungă și costisitoare perioadă de recuperare. Din acest motiv. am decis ca la nivelul universității, dar nu numai, să demarăm o campanie de strângere de fonduri pentru a-l ajuta pe Adrian să se recupereze cât mai repede”, a declarat prof.univ.dr.ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Cei care doresc să contribuie cu donații o pot face în contul RO53CECESB0131RON0297762, deschis de Sindicatul Cadrelor Universitare din Sibiu. Prin formularul 230 se pot direcţiona pentru Adrian Moroșan 2% din impozitul anual către Sindicatul Cadrelor Universitare din Sibiu.

Adrian Moroșan are 39 de ani, este căsătorit și are o fetiță în vârstă de 2 ani.


Autor: Margareta LUPU

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*