Cea de-a treia ediție a programului intensiv „Saving Hearts”, proiect inițiat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în parteneriat cu Spitalul European Polisano, Universitatea din Lund (Suedia) și institutul de cercetare Western Vascular Institute (Irlanda), se desfășoară până în 21 iulie, la Sibiu.

Studenții selectați beneficiază de cursuri teoretice și practice susținute de medici specialiști de renume, atât din țară, cât și din străinătate, prin intermediul cărora se vor familiariza cu cele mai moderne tehnici imagistice de explorare a cordului, de diagnosticare și tratament intervențional al afecțiunilor cardiovasculare. Proiectul „Saving Hearts: Innovative Methods in Cardiovascular Disease Treatment”, finanțat prin programul Erasmus+, este prima școală de vară internațională în chirurgia cardiovasculară, endovasculară și cardiologie intervențională din România.

Parteneriat internațional

Lectorii programului sunt atât cadre didactice din instituțiile partenere, cât și personalități din domeniul medicinei cardiovasculare. Proiectul este posibil printr-un parteneriat al ULBS cu Spitalul European Polisano, Universitatea Lund din Suedia, cu o expertiză bogată în domeniul cardiologiei pediatrice, și The Western Vascular Institute din Irlanda, implicat activ în cercetări în domeniile cardiovascular și endovascular și training-uri pe tehnologie de ultima oră.

Proiect de viitor

Deschiderea oficială a programului intensiv „Saving Hearts” a avut loc, luni dimineața, în Sala Senatului ULBS, din incinta Facultății de Medicină. În deschidere au vorbit Livia Ilie, prorector al universității sibiene, și Daniela Preda, directorul Departamentului Relații Internaționale, Protocol şi Programe Comunitare din cadrul ULBS. „Este un prilej pentru dvs. să interacționați cu alți studenți. A fost un lucru important că v-ați implicat în acest proiect și sper să colaborăm și în anii următori“, le-a spus tinerilor prorectorul Livia Ilie. La rândul său, directorul Daniela Preda a apreciat: „Această școală este foarte importantă pentru proiectul pe care îl derulăm, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea voastră. Sper să ne revedem peste 20 de ani, când veți fi experți în medicină, iar rezultatul proiectului să fie un instrument de valorificare a medicinei românești“.

Experiențe noi

Ca în fiecare an, cursurile și stagiile de pregătire se desfășoară în cadrul Spitalului European Polisano, care dispune de cea mai modernă platformă de imagistică medicală și de echipamente de ultimă generație în cadrul secțiilor de cardiologie și chirurgie cardiovasculară. De-a lungul celor zece zile, studenții participă la cursuri interactive, cu transmisii live din sălile de operații ale Spitalului Polisano prin sisteme de telemedicină, precum și la workshop-uri în care sunt prezentate cele mai noi tehnologii din domeniu. Astfel, studenții au ocazia să cunoască  modul de lucru al echipei cardiovasculare multidisciplinare Echipa Inimii – Heart Team, alcătuită, după model european, din chirurgi cardiovasculari, cardiologi, anesteziști și radiologi de prestigiu internațional. „Este o mare oportunitate să învățăm lucruri noi, să vedem alte mentalități într-o țară nouă. Sunt interesat de cardiologie“, ne-a mărturisit Johan Wittgren, student la Universitatea din Lund. Colegul său, Daniel Olofsson, participă pentru prima dată la o astfel de școală de vară. „Vreau să experimentez ceva nou. În acest moment, înclin spre cardiologie și sunt foarte deschis“, a adăugat Olofsson.

 

DR. VICTOR COSTACHE | coordonator proiect: „După succesul primelor două ediții, continuăm și în acest an programul intensiv Saving Hearts, care oferă studenților participanți pregătirea teoretică, dar mai ales practică în chirurgia cardiovasculară, endovasculară și cardiologia intervențională, conform celor mai noi și inovatoare protocoale terapeutice din domeniu. Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate din România, de aici și nevoia de a avea medici cât mai bine pregătiți în acest domeniu.”

 

Lasă un răspuns