„Ultimele șapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce” vor răsuna în biserica evanghelică Sf. Ioan

Duminică, 28 aprilie, la ora 17 va avea loc următorul concert “Odae cum Harmoniis” în cadrul Stagiunii Camerale “Florescu-Fernandez & Friends”, organizat în colaborare cu Forumul German Sibiu.

Concertul se va desfășura la biserica evanghelică Sf. Ioan, pe str. Mitropoliei nr. 32.

Stagiunea Camerală Florescu-Fernandez & Friends vă invită să ascultați „Ultimele șapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce”, lucrare compusă de Joseph Haydn in 1787 la solicitarea preotului capelei Santa Cueva din Cadiz pentru slujba din Vinerea Mare.

Veți putea audia cele șapte meditații muzicale pe tema ultimelor cuvinte rostite de Mântuitorul Iisus Hristos pe Cruce, redate în cele patru Evanghelii:

I. Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac

II. Adevăr îți spun ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai

III. Femeie, iată fiul tău; iată mama ta

IV. Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit

V. …Mi-e sete

VI. Săvârșitu-s-a

VII. Părinte, în mâinile Tale dau duhul Meu.

În interpretarea cvartetului de corzi:

  • vioara I – Vlad Răceu
  • vioara II – Cosmin Fidileș
  • violă – Alina Stavăr
  • violoncel – Makcim Fernandez Samodaiev

Proiectul este realizat cu sprijinul Guvernul României prin Departamentul pentru Relații Interetnice, în parteneriat cu Forumul German Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*